Grozavii elevi ai clasei a VII-a A de la aMihai Eminescu” Buhusi monitorizeaza, de patru ani, viata targului. Acum au pus ochii, cu proiectul Cetateanul, aIn ritmul melcului”, pe sala polivalenta a orasului aflata, de ani de zile, in cronica suferinta. Au fotografiat de zeci de ori sala in interior si exterior, au luat interviuri cetatenilor – inclusiv primarului – au popularizat concluziile lor. aDl primar ne-a spus ca este constient de faptul ca aceasta sala de sport este necesara orasului. A inceput sa faca niste investitii, dar ritmul nu este cel dorit de noi, de comunitate. Dumnealui cunoaste si asta. Spune ca nu exista resursele financiare necesare. Il credem, dar rolul nostru este acela de a mentine presiunea pe obiectiv”, ne-a spus prof. Tinca Varlan, coordonatoarea acestora. Bianca Bejan, Ramona Mihaila, Varvara Eduard, Adrian Bejan, Robert Bunduc, Georgiana Astanoaie, Ana Radu, Alexandru Corocea, sau Leonard Corocea sunt, pentru implicarea lor sincera, dezinteresata si eficienta, colaboratorii foarte buni ai primarului. De unde aceasta chemare a copiilor catre participarea la viata sociala a orasului? aNe place sa credem ca educam o generatie careia ii pasa, ne-a spus prof. Tinca Varlan. In plus, ei evadeaza din prizonieratul autoimpus din fata calculatorului si dau cu tifla si obezitatii”.
Ion Fercu















