Din totdeauna, românul a iubit animalele, le-a înmulțit, le-a crescut și a valorificat produsele în gospodărie, iar ce i-a prisosit a dus la piață, la târg sau a făcut contract cu statul pentru lapte, carne și alte produse secundare. N-a fost ușor dar nici nu s-a plâns, a strâns din dinți și a mers mi departe. În zona de munte, numărul oilor deținute îi dădea omului noblețe și statutul de independnță financiară. La deal și câmpie dominau bovinele, de pe urma cărora țăranul reușea să trăiască, să-și crească copiii și să sporească avutul.

Știa mecanismele pieței, relația cu statul și cu alți beneficiari. Părea o lume normală, așezată. A venit colectivizarea care l-a lăsat pe țăran fără mijloacele de trai și l-a făcut dependent de traiul la comun, pur și simplu l-a dezonorat.

Schimbările de după 1990 au adus noi speranțe oamenilor din mediul rural, mulți s-au reapucat de creșterea animalelor, așa cum a învățat și cum știa de la bunici și părinți, numai că a sperat în van, economia de piață, inexistența unor legi care să-l protejeze în fața invaziei de produse din import, o dată cu intrarea României în UE, dezinteresul statului față de producătorii români, subjugarea efectivă față de normele și indicațiile instituțiilor europene, lipsa subvențiilor la produsele aflate în concurență, i-au dus pe fermieri la faliment, în numai 20 de ani, efectivele au fost decimate, țăranii fiind nevoiți să se aprovizioneze de la…market. Așa s-a ajuns ca laptele să fie aruncat pe gârlă, lâna de la oi să fie pusă pe foc.

Infima subvenție acordată proprietarilor a fost eliminată din acest an. Care credeți că este motivul? S-au făcut șmecherii la înregistrarea cantităților de lână rezultate de la un animal! Și, în loc, să reglementeze problema, Guvernul, pentru a nu se mai complica, a renunțat la subvenția la lână. Și nu este singurul exemplu. Trăim vremuri extrem de tulburi, iar cei care conduc acum agricultura nu au văzut în viața lor animale domestice decât în fotografii sau în filme.

Habar nu au ce înseamnă și ce presupune să crești un animal, 100, 1000, câtă muncă, pasiune și dragoste sunt investite. Se spune că omul sfințește locul, numai că, în ultimii ani, unii sunt puși parcă să-l pârjolească.


PUBLICITATE