Cuvântul lui Dumnezeu din această duminică are ca temă centrală credinţa. Pentru un creştin, a spune credinţă înseamnă a spune totul, dar în acelaşi timp cu trista posibilitate de a nu spune nimic. Din fericire, aşa cum se întâmplă adesea cu lucrurile lui Dumnezeu, credinţa este un tot întreg, care poate fi obţinut complet chiar şi din fragment, după cum Trupul lui Cristos, în Euharistie, se află întreg în fiecare ostie.
Să ne punem întrebare: ce vede un creştin (în vreme ce se roagă, meditează sau învaţă teologie) când îşi deschide ochiul credinţei? Îl vede pe Isus mort şi Înviat pentru el? Credinţa creştinului este credinţa în Isus. Isus este sufletul şi obiectul principal.
Credinţa înseamnă a crede că Dumnezeu lucrează prin Isus din Nazaret, că întreaga cauză a lui Isus este în acelaşi timp întreaga şi completa cauză a lui Dumnezeu.
Credinţa este răspunsul la kerigma cu privire la Isus: „Dacă mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morţi, vei fi mântuit” (Rom 10,9). Isus este soarele credinţei noastre, care luminează, încălzeşte, uneşte şi dă viaţă la toate.
Ce înseamnă pentru noi a crede şi, mai cu seamă, a crede în Isus Cristos mort şi înviat pentru noi? În Biblie aflăm două serii de cuvinte, pentru a arăta tocmai ceea ce noi numim credinţă: o serie indică fiinţa vrednică de luat în seamă, a fi credincios, a se încrede, a se jertfi; însă o altă serie indică o bază solidă, a se simţi pus la adăpost de orice primejdie; una accentuează ceea ce credinţa cere, iar alta ceea ce poate da credinţa. Acestea nu sunt decât cele două feţe ale aceleiaşi realităţi, care se completează reciproc, şi care, în acelaşi timp, formează marea virtute teologală a credinţei. Pe deoparte, ea apare în dragoste; pe de altă parte, aceasta dă în speranţa şi chiar se contopeşte cu aceasta, deoarece „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile sperate” (Evrei 1,11). „Credinţa preferată de Mine – spune Dumnezeu – este nădejdea” (Ch. Peguy). Să spunem şi noi cu omul din Evanghelie: „Cred, Doamne, însă Tu măreşte credinţa mea! Dă-mi harul de a şti să cred; dă-mi o inimă credincioasă”.
Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Nicolae” Bacău
