După înmulţirea pâinilor în pustiu, evanghelia de duminica trecută, poporul voia să-l facă pe Isus rege. Apostolii erau entuziasmaţi de acest gând, visându-se ca și miniştri. Nici nu erau conştienţi de furtuna care s-a abătut asupra lor.

După ce şi-a arătat puterea de a vindeca bolnavii şi de a înmulţi pâinile în pustiu, Isus, în evanghelia pentru duminica a XIX-a de peste an, se revelează pe sine drept stăpân peste forţele dezlănţuite ale naturii. Isus simte primejdia şi de aceea a decis ca ucenicii să treacă pe ţărmul celălalt al mării, iar el singur s-a urcat pe munte ca să se roage.

Numai rugăciunea potoleşte furtuna. Liniştirea furtunii de pe mare a fost un semn pentru liniştirea furtunilor sufleteşti ale acelora care cred. Putem spune că una dintre cele mai mari minuni săvârşite de Isus Cristos, care durează şi astăzi, este ruperea legăturii dintre om şi satana. Ne scufundăm, ca Petru, dacă nu avem credinţa că Isus este Mântuitorul. Rugăciunea noastră se aseamănă mult cu cea a lui Petru, care, văzându-l pe Isus venind pe valurile mării, îi spune: „Doamne, dacă eşti tu, porunceşte să vin la tine pe apă!”.

Rugăciunea a început-o cu un act de îndoială: „… dacă tu eşti”. Îndoiala şi furia valurilor l-au făcut să se scufunde. Conştient că îşi pierde viaţa, se roagă cu disperare, fără îndoială: „Doamne, salvează-mă!” Şi a fost salvat. Deseori şi noi cerem şi nu primim și ne scufundăm şi mai mult în necazurile noastre, fiindcă începem rugăciunea cu un act de îndoială în credinţă. Deseori căutăm sprijin mai mult în minune decât în cuvântul lui Isus: am vrea să umblăm pe deasupra valurilor necazurilor din lume. Dacă ştim să ne rugăm, vom descoperi că faţa lui Dumnezeu nu-i furtună, cutremur de pământ, ci adiere, mângâiere, linişte și pace.

Adevărata faţă a lui Dumnezeu este Isus, care s-a îngrijit de poporul său ca un bun păstor. În zilele noastre, Dumnezeu nu ne mai vorbeşte atât prin intermediul naturii şi al fenomenelor cosmice, ci mai ales prin „semnele timpului” care ne revelează voinţa sa. Pe valurile mării, în mijlocul furtunilor, în bezna nopţilor, avem o lumină care nu apune: este Isus. Numai credinţa în faptul că el este Domnul care ne arată sensul vieţii spre Tatăl, ne înscrie în ordinea minunată a iubirii. Să nu-l pierdem niciodată pe Isus, lumina noastră.

Pr. Richardo-Dominic Baciu

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"
PUBLICITATE