În atmosfera consacrată a Centrului de Cultură „George Apostu”, loc de întâlnire pentru artiști, scriitori și iubitori de cultură, sub semnul „Apostu ʼ91”, vineri, 19 decembrie 2025, începând cu ora 14:30, instituția vă invită la o dublă lansare de carte, un eveniment dedicat literaturii, teatrului și reflecției culturale contemporane. În cadrul întâlnirii vor fi prezentate volumele:
Carmen Mihalache – Gustul teatrului (Editura Junimea)
Dan Perșa – Recensământul morților (Editura Humanitas)
Critic de teatru, eseistă și redactor-șef al revistei Ateneu, Carmen Mihalache și-a construit de-a lungul anilor o activitate remarcabilă în promovarea fenomenului teatral românesc, activitate încununată în 2025 cu prestigiosul Premiu UNITER pentru întreaga activitate.
Volumul Gustul teatrului, însoțit de un amplu și cald cuvânt de Matei Vișniec, reunește cronici, reflecții și eseuri construite dintr-o pasiune reală pentru scenă și pentru oamenii ei.
Matei Vișniec surprinde esența cărții afirmând că aceasta este „portretul unei admirabile pasiuni culturale și al unei imense dăruiri sufletești”, iar stilul autoarei aduce „unda de entuziasm și arta de a capta esențialul”.
Carmen Mihalache povestește, în introducerea cărții: „Am dobândit de timpuriu gustul teatrului… Teatrul a devenit o parte importantă din viața mea și, mai târziu, profesie. Să poți să-ți faci din pasiunea pentru artă o profesie este o mare șansă care te împlinește.”
Cartea a avut deja numeroase lansări în cadrul unor festivaluri teatrale importante: Bookfest București, Festivalul Internațional „Matei Vișniec” Suceava, Festivalul de Comedie Galați, Festivalul Național de Teatru București, Festivalul de Teatru Piatra-Neamț și va fi prezentată de Marius Manta.
Scriitor, eseist și publicist, redactor al revistei Ateneu, Dan Perșa propune în romanul Recensământul morților o ficțiune tensionată și profundă, inspirată din figura reală a lui Andrei Radu Benke, supranumit „exterminatorul de strigoi”. Cartea îmbină documentul cu imaginația, tragedia istoriei cu drama identității personale.
Volumul este descris de editură ca „roman al fantomelor care nu pot fi îngropate: fantomele istoriei, ale vinovăției și ale unei conștiințe ce nu-și găsește alinarea”.
Romanul, care va fi prezentat de Adrian Jicu, se înscrie într-o direcție matură a literaturii lui Dan Perșa, cunoscut pentru volume precum Dincolo, Atlantida, Bestiarro, Înapoi pe Solaris, Icar 89, Onirica și alte numeroase titluri apreciate critic.
Programul evenimentului va fi armonizat cu un recital de pian susținut de Doru Sascău, muzician complex, a cărui carieră se desfășoară de peste patru decenii în spațiul artistic românesc și internațional. Pianist, compozitor și pedagog, Doru Sascău întrunește în mod firesc rigoarea formării clasice cu bucuria improvizației și libertatea jazzului, oferind publicului interpretări pline de expresivitate și rafinament.
Vă așteptăm cu drag la un eveniment cultural de excepție!
Biroul de presă
Centrul de Cultură „George Apostu”














