vineri, 19 decembrie 2025

Dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului

La data de 05 iulie a.c., în jurul orei 20:48, pe raza municipiului Bacău, un echipaj din cadrul Biroului Rutier, a depistat în flagrant, pe strada Bulevardul Alexandru cel Bun, un bărbat de 39 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Județean Bacău, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.





spot_img