Săptămâna trecută, Traian Băsescu a fost declarat în mod oficial colaborator al Securității. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a menținut hotărârea instanței anterioare, Curtea de Apel București, a risipit orice urmă de îndoială în privința activității celui care semna note informative cu numele de cod „Petrov”.
Rămân, în schimb, multe alte dubii. Pierde sau nu Băsescu-Petrov în totalitate privilegiile de fost președinte al României? Și, mai ales, de ce documentele care au stat la baza sentinței au ieșit la iveală atât de târziu? Cine a avut interes să le țină la sertar în 2004? Tot cei care le-au pus pe masă acum?
Plutesc semne de întrebare și referitoare la starea de sănătate a lui Băsescu, despre care s-a spus că, la două zile de la decizia ÎCCJ, i s-a făcut rău și că: 1) ba că ar fi suferit un AVC, ba că a fost doar victima unui atac de panică, 2) ba că ar avea probleme cu inima, ba cu plămânii, 3) ba că a fost transportat la Paris, ba că a rămas la Bruxelles. Indiferent de situație, îi dorim să se facă bine.
Că răul pe care l-a făcut- mai întâi ca turnător și apoi ca președinte de țară- tot nu mai poate fi îndreptat. Decizia ICCJ conține și o notă ironică (nu informativă): tocmai președintele României care condamnase în mod public și oficial comunismul s-a dovedit un slujbaș zelos al comunismului și, implicit, al aparatului său represiv, din postura de turnător. Și ar mai fi o ironie: sentința care îl fixează pe Băsescu în istorie ca pe un colaborator al fostei Securități vine fie ceva prea devreme, fie mult prea târziu.
Ceva prea devreme- din fericire- pentru că dacă Putin va reuși să pună din nou pe picioare Uniunea Sovietică și, așa cum visează trolii Moscovei, România la picioarele ei, postura de (fost) turnător va fi din nou ridicată la rang de virtute. Din păcate, însă, hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție vine și mult prea târziu.
Mai târziu cu vreo 30 și ceva de ani. Dacă în 1990 ar fi fost aprobat punctul 8 al proclameției de la Timișoara, cel care interzicea în legea electorală dreptul la candidatură pentru primele trei legislaturi consecutive al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate, am fi avut o altă Românie. Una sigur fără Iliescu, probabil fără de Băsescu și, pe cale de consecință, posibil că și fără Iohannis. E greu de spus dacă ar fi fost o țară mult mai bună.
Cu siguranță însă că nu putea fi mai rea. Liviu Mihaiu spunea undeva că după decembrie 1989 noi am vrut să construim o nouă societate exact cu oamenii care o făuriseră pe cea veche. În felul acesta, activiștii și turnătorii de ieri au devenit, laolaltă cu demnii lor urmași, politicienii și președinții de azi și de mâine, patentând un sistem betonat, imposibil de demolat. Iar când vine o decizie judecătorească precum cea în cazul lui Băsescu- Petrov, în loc de a zdruncina sistemul, pare că, dimpotrivă, nu face decât să-l fortifice, adăugându-i încă o cărămidă.
