luni, 8 decembrie 2025

Doi bărbați reținuți în urma unui scandal violent în comuna Livezi

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Onești au reținut, pe 7 august, doi bărbați de 19 și 40 de ani, implicați într-un incident violent petrecut în comuna Livezi. Cei doi sunt acuzați de lovire sau alte violențe, amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție.

Potrivit anchetei, pe 3 august, pe fondul unui conflict spontan, suspecții ar fi agresat și amenințat doi localnici de 22 și 36 de ani. Incidentul, desfășurat în spațiul public, a provocat tulburarea ordinii și liniștii comunității. În timpul altercației, bărbatul de 40 de ani ar fi încălcat ordinul de protecție, apropiindu-se de concubina sa, lucru interzis de instanță.

Ambii bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați procurorului, în cadrul dosarului penal deschis pe numele lor. Ancheta continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt și tragerea la răspundere a persoanelor implicate.





spot_img