29 martie 2024
ActualitateDoi ani cu servicii de apă și canalizare marca RAJA la Onești

Doi ani cu servicii de apă și canalizare marca RAJA la Onești

• infrastructura de apă a municipiului a început să fie modernizată printr-un proiect POIM de 53 de milioane de euro, dar întârziat din cauza contestațiilor și birocrației
• lucrările ar putea începe la sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor

Operatorul regional de apă și canalizare RAJA Constanța, a marcat împlinirea primilor doi ani de activitate în municipiul Onești. Evenimentul a avut loc într-o conferință de presă la care au participat și o parte a consilierilor locali, dar și reprezentanți ai unor asociații de proprietari. Au fost prezenți primarul municipiului Onești – Nicolae Gnatiuc, Andrei Chivu – directorul Direcției monitorizare proiecte din Ministerul Fondurilor Europene, Felix Stroe – directorul general al RAJA și directori ai acestei companii.



RAJA a devenit administratorul acestor servicii în orașul de pe Trotuș pe 1 iunie 2017. „A fost un interval relativ scurt – a spus Felix Stroe -, dar benefic pentru municipiu. S-au făcut mari pași înainte, dar au fost și neîmpliniri. Am venit cu un program investițional ambițios, iar de la 1 iulie 2017 furnizarea apei a devenit permanentă. Un sprijin important a venit de la primarul municipiului și de la Consiliul Local. Am făcut investiții mari și, pentru că încă nu am reușit să intrăm în Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM), am făcut investiții din fonduri proprii”.
Până în martie 2018, RAJA a investit la Onești 2,7 milioane de euro, iar din martie 2018 până astăzi a investit încă 1,48 de milioane de euro. În total peste 3,7 milioane de euro în modernizări și înlocuiri de rețele pe durata a doi ani.

Contestațiile și birocrația au întârziat derularea proiectului POIM

Proiectul POIM, în valoare de peste 53 de milioane de euro, a ajuns într-o fază foarte avansată, dar cu o întârziere de câteva luni datorită problemelor întâmpinate chiar de firma de consultanță. „Acum – a precizat Felix Stroe -, avem speranța, după toate angajamentele luate, că în jurul datei de 25 august putem preda proiectul pentru a începe licitațiile necesare. Se știe că legea permite și contestații la astfel de licitații, însă important este că am ajuns la etapa de acum”. Pentru nepromovarea la timp a proiectului, Uniunea Europeană a aplicat unele măsuri, iar RAJA va cofinanța proiectul cu un supliment de peste trei milioane de euro. „Plătește RAJA, nu Primăria Onești! – a mai spus directorul operatorului de apă Astfel, sper ca din iarna acestui an sau primăvara anului viitor, vom începe lucrările la stația de epurare, la acumularea de apă. Durează pentru că se pot depune contestații. Sperăm să putem termina într-un an și jumătate acest proiect. Vrem ca sistemul de apă și canalizare din Onești să fie cel mai modern din România”.

”Am uitat deja de programul redus de furnizare a apei în Onești, pe care îl aveam acum doi ani, de câte trei ore dimineața și seara. Dar nu uit cât am pierdut în șase luni în care primăria a preluat, la un moment dat, administrarea serviciului de furnizare a apei: trei milioane de lei. N-am cheltuit atât nici cu toate drumurile pe care le reabilităm în acest an în oraș. RAJA e o companie românească de succes. Dar acum sunt îngrijorat că proiectul pe POIM ar trebui să se închidă în 2020, iar licitațiile care vor începe în circa două săptămâni pot fi și ele întârziate de contestații. Eu cred că un termen optimist de începere a lucrărilor de modernizare va fi în februarie-martie. Vreau să mai amintesc că acum doi ani municipiul Onești nu exista în Master-planul din sectorul de apă al județului Bacău, iar de intrat, apoi, am intrat greu. Acum, cu RAJA la noi, beneficiem de condiții decente de alimentare cu apă și canalizare. Prețul plătit e mare? Eu zic că nu.”
Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri