joi, 5 februarie 2026

DNA Bacau, printre serviciile cu cele mai slabe rezultate

Asta reiese din analiza activitatii pe care au desfasurat-o anul trecut. Sefii de la centru spun ca se numara printre cele doua structuri care au cel mai mic numar de acte de inculpare. Procurorii de la Bacau sunt apreciati insa pentru calitatea dosarelor pe care le-au instrumentat.

Recent, Directia Nationala Anticoruptie si-a facut bilantul activitatii pe care a desfasurat-o in anul 2011. In materialul publicat pe site-ul institutiei, Serviciul Teritorial Bacau este cotat ca unul cu rezultate slabe. A inregistrat scaderi in activitate, numarul cauzelor solutionate fiind 109, comparativ cu anul 2010 când au fost 114, iar solutiile pe fond emise au fost 72, fata de 86 in anul precedent. „A scazut numarul actelor de inculpare, fiind emise 6 rechizitorii, prin care s-a dispus trimiterea în judecata a 26 inculpati, din care 5 în stare de arest preventiv, fata de 10 rechizitorii privind 112 inculpati, din care 6 arestati preventiv (2 inculpati trimisi în judecata în stare de arest), în anul 2010. Rechizitoriile reprezinta 8,33% din cauzele pe fond solutionate”, se arata in materialul de bilant. Au fost trei rechizitorii pentru fapte de coruptie, doua de evaziune fiscala si una de abuz in serviciu contra intereselor publice. In schimb, operativitatea se mentine pe aceeasi linie, chiar daca au ramas 74 de cauze nesolutionate, doar 35 depasesc termenul de 1 an de la prima sesizare. Sefii de la centru au apreciat calitatea actelor de urmarire penala, având in vedere ca nu au fost solutii infirmate ori situatii de achitare sau de restituire a cauzei la procuror. Au fost si doi invinuiti care au reusit in instanta sa obtina scoaterea de sub urmarire. Prin 9 hotarâri definitive au fost condamnati 17 inculpati. „În concluzie, activitatea a înregistrat scaderi, inclusiv în ceea ce priveste numarul de rechizitorii, fiind una din cele doua structuri teritoriale cu numarul cel mai mic de acte de inculpare. S-a reusit însa mentinerea la acelasi nivel a cauzelor vechi nesolutionate, în conditiile existentei unei ponderi importante a cauzelor nou intrate. Se recomanda dinamizarea activitatii de urmarire penala si orientarea activitatilor investigative spre cauzele de coruptie clasica”, le mai recomanda superiorii, procurorilor bacauani. In anul 2010, DNA Bacau a trimis in judecata 112 inculpati, peste 90 dintre ei fiind in dosarul „Spaga la Bac” la Podu Turcului.

Trimisi in judecata pentru incercare de fraudare a statului



Printre cei 16 inculpati trimisi in judecata de procurorii de la DNA Bacau, se numara si cei patru, din dosarul de incercare de fraudare a bugetului de stat, de la Comanesti. Este vorba despre Horia G., adminstratorul unei societati comerciale, acuzat de instigare la tentativa de stabilire a taxelor, având ca rezultat obtinerea, fara drept, a unor sume de bani cu titlul de restituiri de la bugetul de stat, asociere in vederea savârsirii de infractiuni si instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata. Alaturi de el au mai fost deferiti instantei alti trei administratori, parteneri de afaceri, pentru complicitate. Potrivit anchetatorilor, acestia au vândut in fals utilaje si echipament petrolier de la o firma la alta si, la final, urmau sa solicite rambursarea de TVA de la Administratia Finantelor Publice Comanesti, in valoare de peste 2 milioane de euro. Finantistii au observat insa la timp neregulie si au respins cererea.
Geta Panaite

Telefoane interceptate in Bacau

DNA si-a infiintat si un serviciu tehnic care sa-i permita interceptarea convorbirilor telefonice, fara sa mai fie nevoie sa apeleze la alte institutii. Sunt trei centre zonale, iar unul functioneaza in Bacau. Anul trecut, Serviciul tehnic si centrele au contribuit, in mod direct, la constatarea a 33 de infractiuni flagrante de coruptie si au primit 453 de autorizatii de interceptare si inregistrare a convorbirilor telefonice sau ambientale.



spot_img