duminică, 21 decembrie 2025

Directive pentru concediu fortat: Sefii institutiilor isi bat capul cu solutii

aPot sa ia o zi de concediu fara plata sau 10 sau pot opta sa lucreze patru ore, ei decid, conditia e sa se incadreze in fondul de salarii.”
Claudiu Balan, prefectul judetului

La Agentia de Forta de Munca ordinul a venit deja. Directorul afirma ca nu-l poate pune in practica. Prefectul sustine ca directorii au la indemana mai multe solutii.

Desi actul normativ prin care bugetarii vor fi fortati sa plece 10 zile in concediu fara plata nu a intrat in vigoare, unele institutii au trecut deja la organizarea activitatii personalului in functie de aceasta. Mai mult decat atat, una din institutiile Ministerului Muncii a si primit o adresa de la cea careia i se subordoneaza sa procedeze cat mai repede la gasirea de solutii prin care sa fie reduse cheltuielile de personal, tinand cont, in primul rand, de trimiterea in concediu fara plata a salariatilor. aNoi am primit adresa de la Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca prin care ni se spune sa-i transmitem concret cum vom proceda cu trimiterea oamenilor in concediu fara plata, ne-a declarat Stefan Silochi, directorul coordonator al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau. Nu putem aplica in toate unitatile si compartimentele trimiterea in concediu fara plata. Avem puncte de lucru in judet cu unul sau doi salariati care lucreaza la ghiseu, cu publicul. Nu avem cum sa ne lipsim de ei 10 zile. Si, apoi, cel care este la ghiseu are salariu mic. Nu s-ar face mari economii.” Directorul coordonator al AJOFM este decis sa adopte mai multe solutii de reducere a cheltuielilor de personal. Intentioneaza sa le propuna celor din conducere sa renunte pentru trei luni la indemnizatia pentru functia pe care o detin, solutie pe care o va combina cu timpul de lucru fractionat pentru unii salariati si zile libere, acordate pentru altii. AJOFM trebuie sa reduca lunar, pana la sfarsitul anului, cu 15,5 la suta cheltuielile de personal, adica sa faca o economie de 27.133 lei/luna. La Agentia Judeteana de Prestatii Sociale (AJPS) Bacau nu a venit nicio adresa, dar deja s-a stabilit cum se va aplica masura. aNoi ne gandim ca zilnic sa reducem programul de lucru astfel incat pana la sfarsitul anului sa cumulam 10 zile, ne-a spus Gheorghe Apostu, directorul coordonator al AJPS Bacau. Din calcul a rezultat ca zilnic programul va trebui diminuat cam cu doua ore. Si noi trebuie sa facem economii de 15,5 la suta la fondul de salarii care este de 47.000 lunar.”



Directorul decide masura!

Claudiu Balan, prefectul judetului, sustine ca AJOFM Bacau e, deocamdata, singura institutie care a fost instiintata ca va trebui sa ia masuri ce vor avea efect asupra veniturilor angajatilor. „Nu scrie nicaieri ca sunt obligati sa ia concediu fara plata. Am vorbit si cu presedintele Agentiei Nationale de Ocupare a Fortei de Munca si sunt patru masuri prin care pot fi reduse cheltuielile.
[ad#stire] Fiecare conducator de institutie va decide, impreuna cu salariatii, cum va actiona.” Prefectul sustine ca deconcentratele trebuie doar sa se incadreze in suma alocata pentru cheltuielile de personal. Dar daca banii alocati nu ajung? „Iau masuri de reducere a costurilor, declara Claudiu Balan. Intr-o firma privata nu la fel se procedeaza? Daca nu mai sunt bani se reduc salariile, iar angajatul daca vrea bine, daca nu, pleaca. Pot sa ia o zi de concediu fara plata sau 10 sau pot opta sa lucreze patru ore, ei decid, conditia e sa se incadreze in fondul de salarii.”

Elena Tintaru
Silvia Patrascanu



spot_img