26 februarie 2024
ActualitateDin zestrea satului. Oameni şi poveşti

Din zestrea satului. Oameni şi poveşti

La sate, mai ales la sate, e vremea poveştilor, a şezătorilor, a clăcilor, vine şi vremea nunţilor (alte poveşti, de dragoste şi iubire), este şi vremea colindelor, a obiceiurilor de iarnă, se apropie Crăciunul, Naşterea Domnului. Toate acestea sunt poveşti, poveşti de altădată, cu bucurii, cu joc şi voie bună, obiceiuri încă vii, chiar dacă se petrec, le vedem, în cea mai mare parte, doar pe scenă, la căminul cultural, sau în oraşe, cu ocazia sărbătorilor, organizate de oameni cu dragoste de sat şi obiceiurile lui, de artişti talentaţi care duc peste ani şi veacuri moştenirea de aur a bunicilor şi părinţilor.

La o asemenea şezătoare am fost invitat în ajun de Moş Nicolae, de muzeograful Viorica Băluţă şi etnograful, şef de secţie, Iulian Bucur, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu, care s-a numit tocmai aşa: „Din zestrea satului. Oameni şi poveşti. A fost mai întâi prezentat, ca în fiecare an, Calendarul 2024, cu aceeaşi titulatură – Din zestrea satului. Oameni şi poveşti, realizat în urma unei cercetări în teren din zona Protoieriei Sascut şi Colinele Tutovei. Fotografiile din calendar provin din arhive personale, iar altele sunt făcute pe teren de către muzeograful Sebastian Sascău, textele şi tehnoredactarea aparţin unui alt dedicat muzeograf, Viorica Băluţă. Machetarea grafică: Mihnea Baran. Sunt, acolo, în paginile tipărite, fotografii – document, fiecare cu legenda ei, care vor rămâne mărturii peste timp, după ce…timpul îşi va fi spus cuvântul: porţi cu cerdac, jocul zestrei, case cu cerdac, împodobite cu creaţii în lemn ale unor meşteri anonimi, leit motivul fiind Poarta, care reprezintă nu doar un obiect de protecţie, Poarta este semn al bunăstării şi omeniei gazdei, este cea care desparte viaţa interioară şi cea exterioară a omului, este calea către inima şi sufletul celor dinăuntru. Este o invitaţie dar şi un semn de respect, dintotdeauna, poarta este mai frumos reprezentată în exterior, arată cine ne deschide poarta. Intraţi şi bucuraţi-vă! Despre semnificaţia şi frumuseţea Calendarului a vorbit asistenţei muzeograful Viorica Băluţă.

Povestea Elisabetei Unguru şi a Grupului „Sărăţenii 



Şi au urmat poveştile, una dintre cele mai frumoase şi emoţionante a fost spusă de grupul folcloric „Sărăţenii al copiilor din Mărgineni, coordonaţi de o mare artistă, iubitoare şi păstrătoare a moştenirii tradiţionale a satului, interpretata de muzică populară Elisabeta Unguru, care au adus cu ei cele mai frumoase colinde, spuse cu glasurile lor cristaline, cu mesaje şi urări, ca porţi deschise de la întuneric spre Lumină, fiind răsplătiţi, în ajun de Moş Nicolae, cu daruri, colaci şi fructe. A impresionat apoi povestea Elisabetei Unguru, cu o voce caldă, cu versuri îmbrăţişate de o muzică creatoare de emoţii, care au mers la inima fiecăruia dintre cei prezenţi. Şi poezia a fost în poveste, a fost sărbătorită de consacrata poetă Tincuţa Horonceanu Bernevic şi de Mirela Nicoleta Crăciun. 

Povestea şi Credinţa Clarei Unguru

Poveştile continuă, Iulian Bucur a vorbit despre icoane, despre simboluri şi învăţături, trecând apoi în povestea serii, povestea artistei Clara Unguru, care ne-a invitat la vernisajul unei extraordinare expoziţii de icoane pe lemn, cu chipurile dragi oricărui creştin, sfinţi, sfinte, Maica Domnului, Maica Domnuluii cu Pruncul, Domnul Isus etc. Sunt pe simeze, în Galeria HOL, 18 tablouri, 18 icoane de o mare frumuseţe, sunt „Ferestre spre cer”, tablouri inspirate din studiul artistei Clara Unguru prin marile capodopere ale Italiei, puse pe lemn acasă, acasă la ea şi oferite, acum, în dar, de Moş Nicolae şi în prejma marii sărbători a creştinătăţii, Naşterea Domnului, consătenilor ei, familiei care a sprijinit-o în toţi aceşti ani, tuturor celor care iubesc arta şi frumusul. Vocea ei a uimit asistenţa, tablourile ei, talentul şi credinţa ei au fost şi rămân crezul şi viaţa ei. Au fost până atunci opere de artă, abia după sfinţirea lor de către preoţii satului, au devenit icoane, pe care le puteţi vedea până după sărbători, în Galeria HOL a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”. 

Iată, vin colindătorii! 

Seara s-a încheiat cu o poveste fără sfârşit, povestea a două surori, Clara şi Elisabeta Unguru, două surori, legate pe vecie, nu doar de acelaşi sân al mamei, ci şi prin talentul, frumuseţea, credinţa şi adevărul pe care le poartă cu ele prin lume, prin lumea satului şi prin lumea sufletului, una cu cântecul, cealaltă cu arta plastică, pictura. Şi cum orice poveste are un sfârşit, sfârşitul nu a fost ca în poveste, ci ca în viaţă: a cântat Corul de maturi din Mărgineni, format, în cea mai mare parte, din fraţii şi surorile eroinelor serii, din rude apropiate, din oamenii de care trăiesc alături şi împărtăşesc aceeaşi dragoste şi respect pentru tot ce este şi înseamnă satul pentru noi toţi: viaţă, moarte, bucurii, tristeţi, credinţă, obiceiuri, prietenie, solidaritate, pământ şi cer, acelaşi Dumnezeu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri