Un filosof care a dat cu flit peste toate gândurile prafuite ale lumii, Nietzsche, zice despre stat ca este un monstru, cel mai rece dintre monstrii inventati de om. Mare adevar grait-a! Dar statul este un monstru necesar. Eu cred ca statul, mai ales cel in varianta mioritica, original, cum ar zice paseistul domn Iliescu, este o mare dihanie nesatioasa. Recent, ne-am despartit de dihania care avea o singura spinare si un singur cap (atât cât era): basescu. Metamorfozat in I, II, III, IV (etc?), boc n-a facut parte din aceasta dihanie decât ca decor comico-isteric. Dihania aceea era periculoasa prin accentele grotesti de autoritarism si prin grandomania caraghioasa a guvernarii. Dihania actuala are doua spinari si doua capete (pe care le crezusem doldora de creier): ponta si antonescu.  La inceput, spinarile  dihaniei – desi evident paralele din perspectiva doctrinara – pareau a fi asezate una lânga alta. In fapt, sunt aruncate aiurea: una prin zona burtii, cealalta migreaza in maniera science fiction. Cât despre capete, cam par plecate-n vacanta. Fostul guru cuceritor, crin antonescu, devenit in ultimul timp din ce in ce mai arogant, a zis recent: „Nu mai este doar o inventie de presa fractura U.S.L. Nu stiu ce au de gând cei din P.S.D.” Când a rostit cuvintelul gând,  probabil a crezut ca eventualul sau emitator ar putea fi capul. Aici avem o problema, daca vorbim despre un cap care ar trebui sa gestioneze o guvernare. Cealalta zona voit-cugetatoare a U.S.L., victor ponta, zis-a : „Nu poti sa jignesti tot timpul P.S.D., sa te faci ca esti in opozitie si, in acelasi timp, sa beneficiezi de guvernare. Ori in caruta, ori in teleguta. E foarte simplu”. Interesant… Jignirea, daca ar avea loc doar din când in când, intelegem noi, mai treaca-mearga, n-ar fi decât asa, de ochii lumii, un simptom al vietii vii, democratice din U.S.L., dar atunci când ea cocheteaza cu eternitatea, e cazul sa reactivam principiul „ciocului mic”, pentru ca asa cer manierele democratiei originale.

In tarile normale (este problema dumneavoastra, daca includeti România in aceasta categorie), dihaniile despre care am facut vorbire functioneaza relativ eficient chiar si daca au mai mule capete si spinari. La noi, oricum functioneaza rau. Mai ramâne sa experimentam optimist doar dihania fara cap si fara spinare? Ca sa fim obiectivi, sesizam un progres al dihaniei actuale: dihania basescu nu-si mai poate face mendrele ca-n vechea jungla. Dihania prezentului, preocupata mai mult de autodevorare decât de guvernare, are, si ea, suficiente probleme de fiintare autentica. Pacat insa ca patosul autodevorarii devoreaza si multe dintre sperantele noastre. Dar se pare ca dihaniei nici ca-i pasa… Atunci când vom observa ca-i pasa, vom scrie si noi toate substantivele proprii dupa povata doamnei  invatatoare.