19 aprilie 2024
ReportajDetinutii, respinsi de societate: "Cei mai multi dintre ei au gresit o...

Detinutii, respinsi de societate: “Cei mai multi dintre ei au gresit o singura data”

Au gresit, au platit pentru asta, dar haideti sa vedem cum ii putem ajuta dupa ce ies pe poarta inchisorii. Asta le-au cerut oficialii Penitenciarului Bacau reprezentantilor institutiilor care ar trebui sa se implice mai mult pentru reintegrarea celor care au suferit o condamnare, dar si societatii civile. Numarul celor care reusesc sa se angajeze si sa-si reia viata dupa ce au stat dupa gratii este foarte redus.

Zilele acestea, la unitatea de detentie din Bacau reprezentantii mai multor penitenciare de tineri si minori din tara si-au dat intâlnire pentru a discuta si a cauta solutii pentru ca odata iesiti pe poarta inchisorii, cei care au ispasit o pedeapsa sa nu mai fie in bataia vântului. "Incepând cu anul trecut, conform deciziei directorului Administratiei Nationale a Penitenciarelor, penitenciarele de tineri si minori din tara se vor intâlni trimestrial si vor discuta in vederea reintegrarii sociale a acestora, motiv pentru care ne aflam astazi aici. Cu aceasa ocazie se vor purta dezbateri pe tema reintegrarii, deoarece societate civila trebuie sa constientizeze ca individul, care in prezent este in custodia noastra, se va libera, apartine societatii si trebuie sa se implice in aceasta reintegrare a sa", a spus inspectorul Simona Melescanu, seful Serviciului de Educatie al PTM Bacau.

Intâlniri fara ecou

Din pacate, numarul celor care reusesc sa se reintegreze este foarte redus si asta pentru ca si societatea ii respinge. Intâlniri au tot fost, dar câte au si dat rezultate? "Ne-am mai intânit, am purtat aceleasi discutii, au fost formulate niste idei care au ramas in eter. Singurii care au reactionat pozitiv au fost cei de la Inspectoratul Scolar si de la Protectia Copilului care au mai venit si au mai facut consiliere in penitenciar cu minorii care proveneau din centrele de plasament si, in rest, nimic. Pai daca vrem si cerem trebuie sa si dam ceva in schimb. Ce da societatea ca ei sa nu ajunga la noi? Este o intrebare pe o adresez", a spus Geanina Stefan, director adjunct Educatie din cadrul Penitenciarul Bacau.



Pot invata dupa gratii

In inchisoare, cei care au putine studii au sansa sa le completeze. In Penitenciarul din Bacau functioneaza o scoala generala unde persoanele care vor sa termine cel putin 8 clase, au aceasta sansa. "Pe lânga cei care pot urma scoala in mod normal mai exista acel program "A doua sansa" pe care ministerul pune mare baza si nu se desfasoara doar in penitenciare ci este un program care se adreseaza persoanelor care au depasit varsta de scolizare si pana la 18 ani nu au reusit sa parcurga invatamântul obligatoriu. Pentru acestia exista posibilitatea organizarii unor clase speciale si pot intr-un an de zile sa parcurga materia a doua clase. Mai precis vor face doi ani intr-unul”, a explicat si Teodora Craus, inspectorul General al ISJ Bacau.

Serviciul de Probatiune face ce poate

Dupa ce ies din inchisoare, detinutii ar trebui sa gaseasca un sprijin macar la Serviciul de Probatiune din Bacau. Reprezentatul acestei institutii in teritoriu a recunoscut in schimb ca sunt mai mult neputinciosi. "In momentul de fata, la nivelul judetului Bacau suntem activi sapte oameni, care ne ocupam de supravegherea in comunitate. Fiecare din noi avem 44 de oameni la momentul actual. Nu vorbim ce se va intâmpla dupa ce intra in vigoare noul Cod Penal. Sapte oameni care sa se ocupe pe toata raza judetului Bacau, de toti cei care vin, este imposibil. Eu nu zic ca nu ne-au ajutat cei din penitenciare, cei de la Protectia Copilului sau Agentia Fortei de Munca, dar resursele nu exista. Vine un supravegheat la mine sa-l ajut. La cine apelez? La AJOFM. Sunt zece, douazeci de locuri si tu ai atâtia oameni care au nevoie de un loc de munca. Ce faci cu el? Dincolo de AJOFM nu avem contracte cu nimeni. Patronilor care ii accepta le eliberam adeverinta”, a completat si Irina Lungu, de la Serviciul de Probatiune Bacau. La intâlnirea de miercuri au participat educatori si directori din penitenciarele de tineri si minori de la Tichilesti – Braila, de la Tirgu Mures si Craiova, dar si membrii unor ONG-uri si a unor institutii publice din Bacau.
Geta Panaite

Un singur pas gresit te marcheaza pe viata

Inspectorul principal Geanina Stefan, din cadrul Penitenciarului Bacau, este poate unul dintre oamenii care a aflat povestile de viata ale multor detinuti. Si-ar dori ca o buna parte dintre cei care au ajuns acolo pentru ca au gresit o singura data sa li se acorde o sansa. „Daca societatea le-ar acorda mai multa atentie, multi dintre ei nu ar recidiva. Au fost persoane care au furat zece verze, sunt persoane care au furat de foame. Ei ies de aici dar nu au unde sa se duca. Societatea ii respinge, familia ii respinge, nu-i angajeaza nimeni. Ce sa faca?”, a incercat sa le explice celor prezenti la intrunire.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri