duminică, 21 decembrie 2025

Deschiderea anului şcolar 2022-2023 la Penitenciarul Bacău

Miercuri, 7 septembrie 2022, ora 09:00, în cadrul Penitenciarului Bacău a avut loc festivitatea de deschidere a noului an şcolar pentru persoanele condamnate.

Evenimentul a fost deschis printr-o slujbă oficiată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, prin Protoieria Bacău reprezentată de către părintele protopop Eugen-Ciprian Ciuche, însoțit de preot Radu Răzvan și preot Olteanu Mihai, alături de preotul unității de detenție, Daniel Mașala.

Cu prilejul începutului cursurilor în sălile de clasă special amenajate, Protoieria Bacău a oferit școlii rechizite ce vor folosi pe tot parcursul anului școlar, în virtutea parteneriatului și a unei colaborări îndelungate pe care instituția bisericească o are cu Penitenciarul Bacău.



La ceremonie au participat și cadrele didactice ce vor preda materiile de curs pe întreaga durată a anului şcolar pentru persoanele private de libertate înscrise la cursurile şcolare, conducerea unităţii şi lucrători ai serviciilor de educaţie şi intervenţie psihosocială din cadrul penitenciarului.

În anul şcolar 2022 – 2023, în cadrul Şcolii nr.22 din incinta unităţii noastre elevii înscrişi vor beneficia de învăţământ forma la zi pentru clasele I-IV, clasele V-VIII, precum şi de învăţământ liceal cu frecvenţă redusă, în cadrul Colegiului Tehnic de Comunicaţii „Nicolae Vasilescu Karpen” Bacău.

Structura anului şcolar, documentele şcolare, precum şi metodologia organizării examenelor de absolvire a cursurilor de şcolarizare şi profesionalizare sunt identice cu cele din şcolile aparţinând sistemului naţional de învăţământ.

În urma absolvirii unui an şcolar, deţinuţii primesc o diplomă recunoscută de Ministerul Educaţiei Naţionale, iar în conţinutul diplomelor nu se fac menţiuni cu privire la absolvirea cursurilor de şcolarizare în perioada executării pedepsei privative de libertate. Cheltuielile legate de instruirea şcolară sunt suportate de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Scopul organizării cursurilor de şcolarizare pentru persoanele private de libertate este acela de a spori şansele acestora de a accesa cursuri de formare profesională, care să le permită ocuparea unui loc pe piaţa muncii şi reintegrarea cu succes în familie şi societate, scăzând astfel riscul de recidivă.

Penitenciarul Bacău îşi desăvârşeşte misiunea de serviciu public aflat în slujba comunităţii, prin constanta preocupare pentru compensarea deficitului educaţional şi prin transmiterea de valori fundamentale populaţiei carcerale.



spot_img