Interviu cu actrița Elena Solomon
Ivona Lucan: Povestiți-ne puțin despre sosirea dumneavoastră în Teatrul de Animație. Cum a fost începutul?
Elena Solomon: Eu am intrat în teatru în 1956. Pe strada Mihai Viteazul erau niște magazine, iar într-unul dintre ele era un paravan cu niște bănci. Așa a funcționat Teatrul de Animație prima dată, apoi s-a mutat în Cazinoul de lângă Parcul Trandafirilor, care era într-adevăr o locație frumoasă, dar nu a funcționat nici acolo prea mult, deoarece nu aveau spații pentru depozitat decorul. S-a văzut că au căzut de acord cu comunitatea evreiască și au obținut clădirea, care acum este în paragină. De asta s-a și surpat clădirea, este foarte veche, din timpul războiului.
De-a lungul anilor am fost sacul de box al tuturor. Eu eram specialista în înlocuiri. Văzusem un spectacol al colegilor la premieră, ca spectator, iar Petru Valter mi-a zis într-o zi să pun mâna pe text ca să-l învăț, deoarece Veronica era bolnavă. Ăsta nu a fost singurul caz. Când venea promovarea, eu aveam din oficiu, deoarece aveam cele mai multe spectacole, nu beam. Toți ziceau: „Iar pe asta?” Deranja cumințenia mea, de asta am suferit cel mai mult.
Am intrat din necesitatea de a exista în teatru! Am colaborat foarte bine cu Adriana Stoian, care este și talentată, cu o voce bună și ea nu a fost niciodată orgolioasă. Ne înțelegeam din priviri.
I.L.: Care a fost cel mai nesuferit rol din cariera dumneavoastră de actor – mânuitor de păpuși?
E.S.: Am un singur spectacol la care am „păcătuit” și am simulat o stare proastă și am spus că nu-l pot juca. Era în regia lui Bogdan Ulmu.
Ivona Lucan,
Secretar literar Teatrul Municipal „Bacovia”
