vineri, 2 ianuarie 2026

Depozit pentru zecile de tone de zapada scoase din oras

Utilajele de deszapezire ale Primariei sunt prezente pe numeroase strazi din Bacau, conform unui grafic dupa care vor ajunge in toate cartierele orasului.

Marti si miercuri au intrat in Cremenea, Cornisa, Letea, Izvoare, Narcisa, Aviatori, Proiectantului, Energeticianului. Zapada este incarcata in camioane si transportata in zone de depozitare, cum s-a procedat si in anii din urma.

Una dintre aceste zone este cea din spatele stadionului municipal, mai exact între stadion si Bazinul Olimpic, unde camioanele vin unul dupa altul, descarca si pleaca. In urma lor, un buldoexcavator aranjeaza zapada, zi si noapte, in continuu.



Gramezile de zapada ating deja patru metri inaltime, iar oamenii trec pe acolo, spre treburile obisnuite, de parca parcurg o trecatoare din munti. In final, se va umple tot fostul parculet al copiilor, au înconjurat deja parculetul nou amenajat în fata bazinului, dar au acoperit si platoul Salii Sporturilor.

Problema este ca zona, care este intens folosita de locuitorii din preajma sau de cei care parcheaza când merg la competitiile de la salile de sport, devine astfel impracticabila pâna prin aprilie, când se topesc zecile de tone de zapada si se usuca si baltile ramase in urma. Aceasta este insa zona preferata de municipalitate pentru deszapezire, intrucât si costurile de transport pâna aici sunt cele mai mici.



spot_img