Declaratia 112, privind plata contributiilor sociale, a impozitului pe venit si evidenta angajatilor asigurati se va depune, incepand cu 1 iulie, exclusiv online. "Astfel le oferim posibilitatea contribuabililor sa nu mai stea la ghiseele unitatilor noastre si sa nu mai consume timpul", a explicat Mircea Muntean, director al Directiei Generale de Finante Publice (DGFP) Bacau. Pentru a depune declaratia online, este necesara obtinerea unui certificat digital calificat pentru semnatura electronica. Aproximativ 4.000 de contribuabili din cei 24.000 aflati in evidentele DGFP Bacau au intrat in posesia certificatului digital. Costul acestui certificat este de 50 de euro si trebuie procurat de la o firma aflata in lista aprobata de Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale. Nu doar agentii economici trebuie sa aib un astfel de document, ci si institutiile publice. "Sunt firme de contabilitate care tin evidentele mai multor agenti economici. Pentru a le plati datoriile au nevoie doar de un certificat digital. Noi am rugat primariile din judet sa ajute agentii economici in acest sens. Daca declaratia este intocmita corect, agentul economic primeste imediat confirmarea si un numar de inregistrare de la noi", a mai explicat Muntean.
Ultimele zile pentru declaratia la ghiseu
Ultima declaratie care se poate depune la ghiseu este cea aferenta lunii mai, cu termen de depunere 25 iunie. Contribuabilii care nu au obtinut certificatul trebuie sa urgenteze procedura. Un motiv in plus este ca numarul administratiilor fiscale va fi redus incepand cu 1 iulie la jumatate pentru ca sase administratii financiare se inchid. Contribuabilii care au probleme in obtinerea certificatului sau la completarea declaratiei online au la dispozitie doua numere de telefon de unde pot obtine informatii. Acestea sunt 0234 / 512.929 sau 031.403.91.60 (tarif local).
Andreea Gavrila















