Numarul cardurilor europene de sanatate a crescut de trei ori fata de lunile de iarna. „Daca in luna ianuarie s-au eliberat 400 de carduri, in iunie s-a ajuns la 1200, iar in iulie, la 1107, ne-a declarat Iulian Oboroceanu, purtator de cuvânt al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS) Bacau. Aceasta crestere a solicitarilor are legatura atât cu sosirea celor care lucreaza in strainatate, dar sunt asigurati in tara, cât si cu perioada concediilor.” Cardul european de sanatate se elibereaza celor care sunt beneficiari ai asigurarilor sociale de sanatate si le asigura asistenta medicala de urgenta in orice tara a Uniunii Europene. Cardul nu poate fi utilizat pentru tratarea unor afectiuni cronice preexistente deplasarii in strainatate. Valabilitatea documentului este de 6 luni si poate fi prelungita. Pentru obtinerea cardului sau a certificatului care il inlocuieste in cazurile urgente, solicitantul trebuie sa depuna o solicitare la sediul CJAS si sa faca dovada calitatii de asigurat.
Doina Mincu














