Descopăr printre fişele mele un citat din scrierile marelui om de cultură Spiru Haret, profesor, ministru al Instrucţiunilor Publice mai bine de opt ani, primul român care a luat un doctorat la Paris, reformator al învăţământului, membru titular al Academiei Române. Iată ce spunea ministrul Haret: „Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara”.
A fost un om luminat, al unui secol luminat, iar rezultatele activităţii lui se văd, mai ales, în perioada interbelică, când ies la lumină mari intelectuali, savanţi, scriitori, dramaturgi, oameni de ştiinţă etc., cu reverberaţii până la mijlocul sec. XX.
Spiru Haret a fost un vizionar, un om pregătit în şcolile de prestigiu ale Europei, marcând definitiv evoluţia şcolii româneşti. Ce a mai rămas din şcoala lui Spiru Haret? Nimic. De 30 de ani învăţământul din România se zbate între mediocritate şi neputinţă, între experimente a căror finalitate poartă amprenta improvizaţiei şi compromisuri păguboase, care au condus la scăderea exigenţei şi responsabilităţii actului educaţional. Cum arată astăzi şcoala, aşa va arăta mâine ţara, şi cum mâine este deja astăzi, în România se înregistrează un procent îngrijorător de analfabeţi funcţionali, ceea ce iese de pe porţile liceelor şi facultăţilor (cu foarte puţine excepţii) se vede în structurile economice, sociale şi politice.
În timp ce în Europa, în America de Nord şi chiar în unele ţări din Asia se pune accent pe calitate, pe metode moderne, vizionare de învăţare şi specializare, la noi se îmbracă totul în tot felul de mega-proiecte, cu denumiri englezeşti, cu acoperire doar la vârfurile claselor şi anilor de studiu, iar marea masă de elevi şi studenţi primesc chiar mai puţin decât ei înşişi cer. Mi se va spune să produc dovezi, dar ele sunt în toate cataloagele şcolilor, nu trebuie decât să le deschideţi şi, pentru a fi exacţi, fiţi îngăduitori cu profesorii, cum sunt şi ei cu elevii lor, şi aveţi o imagine a ceea ce va fi mâine ţara.
