Dacă n-ați fost plecați prea departe, e imposibil să nu fi aflat că, de câteva săptămâni, au loc lupte între forțele Azerbaigeanului și cele ale Armeniei. Foste republici sovietice, una musulmană, alta ortodoxă, cele două țări își dispută un teritoriu numit Nagorno Karabah – Karabahul Muntos.

Conflictul e vechi, din anii ’90, dacă nu chiar și mai vechi. Din când în când izbucnesc lupte, ambele părți cumpărând, în disperare, armament de la negustorii internaționali. Acum câțiva ani, când se reluaseră ostilitățile, era mare deranj prin presa internațională.

Motivul e simplu: Rusia trebuia dată exemplu negativ, Moscova fiind aliatul tradițional al armenilor. Se rememora celebrul război georgian din 2008, când, sfătuit de americani, guvernul de la Tbilisi a intrat în Osetia de Nord (o altă enclavă disputată) și a atacat trupele rusești.

Reacția rușilor a fost, atunci, rapidă, în câteva zile războiul fiind terminat cu înfrângerea georgienilor sub privirile indiferente ale US Navy. Ceea ce este interesant e că, anul acesta, nu am mai asistat la păruială tradițională în presă cu rușii. Anul acesta, Rusia nu a făcut nici un gest pentru a sprijini Armenia.

În afară de intervenția diplomatică, prin care a cerut celor două părți să se așeze la masa tratativelor. Rusia este, într-adevăr, aliatul tradițional al Armeniei, dar, anul trecut a avut loc o revoluție colorată care a dat jos guvernul pro-rus de la Erevan, care câștigase alegerile, și l-a înlocuit cu unul ostil Moscovei. Se aude chiar că, înainte de reizbucnirea ostilităților, guvernul armean ar fi transmis Rusiei solicitarea să părăsească baza aeriană de la Gyumri, unde se află staționate avioane Mig 29 și complexe de rachetă sol-aer.

Se sugerează, deci, că războiul declanșat acum ar fi, deci, o metodă rusească de a rezolva o problema delicată. Practic, azerii ar fi declanșat ostilitățile știind că Rusia nu va interveni militar. Luptele s-au oprit, se poartă negocieri, dar e clar că armenii nu vor mai cere rușilor să plece.

E o situație mai complexă, destabilizarea Caucazului fiind un capitol important dintr-un plan mai vechi publicat de RAND Corporation pentru destabilizarea Rusiei, alături de scăderea influenței Moscovei în Ucraina, Belarus și chiar Moldova.

În încheiere să amintim celebrul episod al Crizei rachetelor din 1961. Pe scurt: americanii află că rușii trimit rachete nucleare în Cuba, navele care le transportă sunt blocate de Marina americană, lumea e în pragul războiului nuclear, Kenedy ține un celebru discurs și, surprinzător, rușii dau înapoi.

Lumea liberă a învins! Sau nu?! Puțină lume a aflat, atunci, că pentru a-i convinge pe ruși să-și retragă rachetele aflate în drum spre Cuba, americanii au fost de acord să-și retragă propriile rachete amplasate în Turcia, în coasta URSS. Dacă, în loc să gândim din perspectiva occidentală, a înfrângerii Moscovei, vom gândi ca rușii, vom observa că ei au câștigat.



PUBLICITATE