marți, 23 decembrie 2025

De ce chinezii pot si noi nu? Coruptia generalizata a distrus tara

Citesc o stire care imi da fiori: in China a fost dat in exploatare cel mai mare si mai inalt pod din lume construit peste o mare. Fiind vorba de China ar trebui sa ni se para normal, insa sa finalizezi o asemenea lucrare – o minune inginereasca – in doar patru ani, devine intr-adevar o stire de senzatie. Nici nu mai conteaza cât a costat, insa, pentru a face comparatii este bine de stiut. Chinezii au cheltuit doar 2,3 miliarde de dolari pentru podul in lungime de – atentie! – 37 kilometri. Jiaozhou Bay are 3 benzi pe sens si leaga orasul Qingadao cu zone mai putin dezvoltate din districtul Huangdao, la care se adauga si o extensie, tot pe mare, catre un important aeroport, benzi de siguranta, bucle ametitoare. Constructorii au garantat ca podul construit de ei poate rezista la cutremure de opt grade pe scara Richter.

Lucrari de mântuiala de-a lungul si de-a latul tarii
 
In România, si chiar in Europa, nu o sa vezi asemenea lucrari niciodata. România se chinuie de 15 ani sa construiasca o amarâta de autostrada cu doua benzi pe sens, ceea ce, in acceptie tehnica, nici nu este autostrada. Au trecut de atunci pe la Cotroceni trei presedinti, iar prin Palatul Victoria nenumarate guverne si nenumarati premieri. Toti, dar absolut toti au intrat in campanii cu autostrada ca port-drapel, ba unul Berceanu afirma ca in patru ani vor fi dati in exploatare 800 de kilometri de autostrada (!). Sa mai vorbim de miile de kilometri promisi de primari, viceprimari, presedinti de consilii judetene, deputati si senatori, care nu au fost finalizati niciodata? Dintr-o tara cu traditie in domeniul constructiilor de poduri, tuneluri pentru metroul bucurestean, sa nu uitam Transfagarasanul, constructiile hidrotehnice dar si de alte lucrari cum ar fi cele pentru irigatii, am ajuns de nu mai suntem in stare sa construim bine, durabil nici macar un trotuar, o strada care traverseaza un cartier, fara bube, ca sa nu mai vorbim de timp. 

Unde nu-i cap, vai de banii nostri

Dupa exemplul de la nivel national, administratiile locale au preluat acelasi mod de lucru. De vreo trei saptamâni, ca sa vorbim doar de anul 2012, a inceput, dupa numeroase semnale aparute in ziarul DESTEPTAREA, amenajarea unui trotuar pe Aleea Parcului. S-au montat dalele, apoi pavelele, dupa care constructorii au disparut. Vor veni, cred, mai pe toamna, când temperaturilor vor fi mai suportabile. Treaba ca la Primaria Bacau: incep multe lucrari si nu se termina niciuna, iar când, cu chiu cu vai, sunt finalizate, vin altii si le strica. Este cazul strazii Vasile Alecsandri, macelarita acum, de la un capat la altul de cei de la Gaze. Este de-a dreptul sfidator, si nu este singurul exemplu. Orice constructor stie ca o interventie pe o lucrare deja finalizata aduce grave prejudicii la rezistenta si durata de exploatare. Se folosesc alte materiale, de alta calitate, astfel ca, in timp, prin infiltarea apei, deoarece nu se mai realizeaza “sudura” necesara, strada se deterioreaza intr-un timp mult mai scurt decât cel prevazut in tehnologie. Dupa experienta altor lucrari si a altor ani, dupa macelarirea de acum vine, inevitabil, alta. Urmeaza cei de la Electrica, de la Ape sau Canalizare care au uitat sa mai monteze vreun ventil. Acestea sunt cazuri minore, insa sunt lucrari mult mai mari care beneficiaza de un tratament asemanator. In general, administratiile locale stiu in proportie de 90 la suta care sunt sursele de finantare ale bugetului, dar si marimea acestora. In perioade de instabilitate, de criza, te intinzi cât te acopera plapuma, nu te hazardezi dupa principiul: incepem si vom mai vedea. Romeo Stavarache s-a incapatânat sa construiasca un spital fara a avea toti banii necesari, iar cu promisiunile politicienilor nu poti finaliza o asemenea investitie. 



Acum – normal -, in conditiile actuale când nu mai are nicio promisiune certa, Spitalul va intra in conservare. Cu ce preturi? Cu ce consecinte asupra integritatii constructiei?
Parafrazând titlul unui film american – “De ce japonezii pot si noi nu”, as pune intrebarea de ce chinezii pot si românii nu? Raspunsul este simplu: in China, faptele de coruptie sunt pedepsite cu moartea.
Gheorghe Baltatescu


spot_img