Evanghelia de astăzi ne invită la reflecţii angajante referitoare la condiţia noastră de creştini şi discipoli ai Domnului şi ne îndeamnă la reflecţie asupra dublei noastre cetăţenii: suntem cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu, dar şi ai unui stat.
Nu putem spune că Isus s-a implicat în mod concret în politică. Observăm că el a judecat cu asprime puterea politică pentru nedreptăţile exploatative, dar observăm că nu încearcă să o schimbe în mod violent. Nu predică, nici nu ia vreo iniţiativă de revoltă împotriva puterii romane. Isus încearcă schimbarea puterii nu prin arme, ci prin iubire.

Dacă creştinul este liber de a asculta de stat şi de a i se împotrivi, va trebui să aibă în vedere corespunderea mai mult sau mai puţin a unei conduceri politice după voinţa lui Dumnezeu care a fost revelată în Cristos şi aşa cum apare conştiinţei unui creştin adevărat. Aşadar, creştinul trebuie să aibă o judecată critică cu privire la realitatea socială şi politică existentă, dar să aibă şi o intervenţie activă, proporţionată cu poziţia sa socială şi cu vocaţia sa.

O întorsătură interesantă în răspunsul lui Isus ne poate conduce în direcţia însemnătăţii cuvintelor lui. Întrebarea era dacă trebuie dat tribut Cezarului. Însă răspunsul lui Isus vorbeşte despre a da înapoi, a înapoia, ca şi când cineva deja ar datora ceva. Ceea ce Isus a spus poate fi parafrazat astfel: „Daţi-i cezarului ceea ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!”. În loc să răspundă la întrebarea directă dacă trebuie să se plătească sau nu către Cezar tributul impus, Isus ridică problema la un alt nivel, acela al principiului dreptăţii. Filozofii greci de dinainte de Isus au definit dreptatea ca „a da fiecăruia ce i se cuvine”. Isus pare a spune că singura îndatorire obligatorie este aceea a dreptăţii. Dacă Dumnezeu ne-a dat tot ceea ce suntem şi tot ceea ce avem, atunci suntem obligaţi prin dreptate să îi dăm în schimb lui Dumnezeu recunoştinţă, fidelitate şi slujire. Actul central al cultului creştin se numeşte Euharistie, ceea ce înseamnă „aducere de mulţumire”. Este în esenţă o problemă de a da înapoi datoria de recunoştinţă pe care o avem faţă de Dumnezeu.

Pr. Richardo-Dominic Baciu



PUBLICITATE