Compania aeriană DAN AIR a anunțat că zborurile programate pe 3 ianuarie pe rutele Bacău–Bergamo și Bacău–Torino au fost anulate, ca urmare a indisponibilității temporare a aeronavei care opera cursa DN402 Londra (Luton) – Bacău. Pasagerii au fost notificați în jurul orei 04:00 (ora locală) și au fost reprogramați pe următoarele zboruri disponibile.
Incidentul tehnic a avut loc în noaptea de 2 spre 3 ianuarie, când aeronava YR-URS a decolat de la Londra (Luton) la ora locală 22:45. La aproximativ o oră și 30 de minute după decolare, echipajul a semnalat o alertă minoră la sistemul de ventilație, senzorii indicând posibila prezență de fum în cabină.
Conform procedurilor de siguranță, comandantul a decis devierea zborului pe cel mai apropiat aeroport, Frankfurt, pentru efectuarea unei inspecții tehnice complete. Compania precizează că nu deține bază operațională în Frankfurt, iar perioada sărbătorilor a limitat disponibilitatea personalului tehnic local, motiv pentru care verificarea aeronavei a fost posibilă abia în jurul prânzului zilei de 3 ianuarie.
DAN AIR a oferit asistență pasagerilor pe măsură ce serviciile locale au devenit disponibile, însă compania își exprimă regretul pentru întârzierile și disconfortul cauzat.
„Fiecare decizie luată a avut un singur scop: siguranța pasagerilor noștri, chiar dacă acest lucru a generat întârzieri și inconveniențe”, se arată într-un comunicat oficial al companiei.
Inspecția tehnică a fost finalizată, iar aeronava afectată a efectuat cursa Londra–Bacău, transportând pasagerii inițial afectați. Programul de zbor al companiei va reveni la normal începând cu 4 ianuarie.













