16 aprilie 2024
ActualitateCum traduci impactul unei multinaţionale la nivel local. Provident a plătit 3,7...

Cum traduci impactul unei multinaţionale la nivel local. Provident a plătit 3,7 milioane de euro salarii şi a servit aproape 30.000 de clienţi doar în Bacău

Dincolo de cifrele de la ,,centru’’, prezenţa unei multinaţionale în România are întotdeauna şi impact la nivel local. Fie că vorbim despre locuri de muncă, facilităţi pentru consumatori sau taxe plătite. Astfel, în urma unui studiu de amprentă economică, realizat împreună cu Civitta, Provident Financial România a calculat un impact de peste 300 de milioane de euro la nivel naţional. În ceea ce priveşte judeţul Bacău, IFN-ul a plătit salarii în valoare de 3,7 milioane de euro în perioada 2007 – 2017.

Într-un top al judeţelor în care activează compania, în funcţie de contribuţia directă, judeţul Bacău se află pe locul 13. Potrivit studiului de amprentă economică a companiei, Provident a avut, pe parcursul a 12 ani de activitate – perioada 2006 – 2017 – un impact direct de peste 300 de milioane de euro la nivel naţional şi un impact total de 4,7 miliarde de euro.

Mai mult decât atât, peste 116 de milioane de euro din impactul total calculat provin doar din judeţul Bacău. Impactul total al companiei reprezintă suma dintre valoarea adăugată, definită prin impactul direct, impactul indirect, tradus prin cheltuielile furnizorilor pe măsură ce aceştia rulează sumele încasate de la Provident, dar şi prin sumele acordate clienţilor, şi impactul indus, calculat prin efectul de multiplicare în economie.



Valoarea adăugată creată de către Provident a fost estimată prin dimensiunile impactului companiei în economie: salarii – 143 de milioane de euro, contribuţia prin taxe – 102 milioane de euro, creditori – 29 de milioane de euro şi autofinanţare – 27 de milioane de euro.

Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanți furnizori de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,4 milioane de clienți în 9 țări din Europa, precum şi în Mexic și Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală și de Sud-Est și una dintre cele mai puternice companii internaționale listate la Bursa din Londra.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri