duminică, 14 decembrie 2025

Cu Neagu la atac!

Atacantul Vasluiului revine la FCM Bacau sub forma de imprumut

Talent nevalorificat

In tentativa de a se salva de la retrogradare, FCM Bacau conteaza si pe golurile lui Razvan Neagu. Atacantul de 21 de ani al Vasluiului se intoarce la Bacau dupa o pauza de doi ani si jumatate. Nu definitiv, ci doar sub forma unui imprumut pana la finalul sezonului. „Neagu este un fotbalist care poate inviora atacul echipei noastre”, a motivat presedintele FCM Bacau, Relu Damian. „Mizez pe ambitia si pe calitatile lui Neagu. Are patru luni la dispozitie pentru a arata ca poate mai mult. E un talent nevalorificat in intregime”, a spus Gheorghe Poenaru despre noul sau elev.

Nu s-a gandit la bani

Razvan Neagu vine la FCM Bacau dupa un tur de campionat in care a adunat doar trei meciuri ca titular sub culorile Vasluiului. In aceasta iarna, de serviciile sale s-au aratat interesate mai multe echipe, printre care si Ceahlaul. Jucatorul a ales insa cu sufletul, intorcandu-se la Bacau. „E laudabil ca a decis sa joace aici, cunoscand problemele financiare existente”, a declarat antrenorul Poenaru. „Daca m-as fi gandit la bani, ramaneam la Vaslui, unde, din postura de rezerva, castigam mai mult. Pe mine ma intereseaza insa un singur lucru: sa joc”, a subliniat Neagu.

Ajutor reciproc

„Aici sunt acasa. Cunosc antrenorul, ii stiu pe baieti si nu vor exista niciun fel de probleme in ceea ce priveste acomodarea”, a adaugat Razvan Neagu, care a spus si ceea ce asteapta de la returul de campionat: „Sa ajut echipa, dar si echipa sa ma ajute pe mine. Sunt mobilizat la maximum si vreau din tot sufletul sa nu-i dezamagesc pe cei care cred in mine”. Atacantul a explicat si ce nu a functionat in perioada petrecuta la Vaslui: „Au existat prea multe schimbari de antrenor. Am incercat sa ma adaptez la exigentele fiecaruia, dar cand ajungi pe banca de rezerve, incepi sa-ti pierzi increderea”.

Responsabil

Cu penultimul atac al Seriei l, FCM Bacau spera ca in retur, compartimentul ofensiv sa se dovedeasca mult mai eficient. „Nu doar atacantii au fost de vina pentru asta, insa e clar ca in retur ei trebuie sa dea un randament superior”, a declarat Gheorghe Poenaru, care a marturisit ca doreste sa vada la lucru un Razvan Neagu „mult mai responsabil”. Ex-vasluianul este gata sa puna umarul la redresarea corabiei: „Avand in vedere ca vin de la Liga l, sper sa se vada un plus”. Un obiectiv personal in ceea ce priveste numarul de goluri? „Sigur ca imi doresc sa marchez cat mai mult. Daca se poate, in fiecare etapa, insa as fi multumit si cu un gol la doua jocuri”, a concluzionat Razvan Neagu.
Dan Sion



spot_img