vineri, 26 decembrie 2025

Cu arcanul dupa datornicii la Pensii

Obligate prin lege sa se asigure, peste 200 de persoane nu mai sunt de gasit la adresa data in declaratia depusa la Casa de Pensii. Aceasta va merge pana la scoaterea la vanzare a bunurilor debitorilor. Daca nu ii va gasi, ii va da in urmarire generala.

Peste 200 de persoane, care, cu mai mult timp in urma, s-au asigurat in sistemul public de pensii, pe baza de declaratie, sunt pe cale de a fi lasate fara bunurile pe care le au. Si aceasta deoarece ele se inregistreaza cu datorii la bugetul asigurarilor sociale, respectiv la Casa Judeteana de Pensii (CJP). Conducerea acesteia a declansat deja procedura de executare silita a celor in cauza. In urma cu mai bine de doua luni le-a trimis somatie, dar unele dintre ele au refuzat sa o primeasca iar cele mai multe nu au fost gasite la adresa indicata in declaratia depusa la CJP. In consecinta, pentru prima data, conducerea Casei de Pensii a recurs la o metoda mai putin obisnuita de a le aduce la cunostinta somatia. Incepand din 18 mai a publicat pe site-ul ei continutul somatiei si lista nominala a celor notificati cu privire la faptul ca in termen de 15 zile trebuie sa achite la CJP suma restanta. Totodata, a afisat lista si la sediul institutiei. Toti cei vizati sunt asociat unic, asociati, comanditari, actionari, administratori sau manageri, membri ai asociatiilor familiale ori persoane care realizeaza venituri din activitati profesionale. Potrivit Legii 19/2000, a pensiilor din sistemul public, ei au obligatia sa contribuie luna de luna la bugetul asigurarilor sociale, in functie de venitul realizat, cu 31,3 la suta din acesta.

Cu portarelul la usa



Din pacate, actiunea nu a avut efectul scontat. aTermenul de 15 zile a trecut deja, dar pana in prezent (ieri – n.n.) nimeni nu a venit ca sa plateasca, ne-a spus Liviu Cretu, directorul coordonator al CJP Bacau. Asa stand lucrurile, agentii nostri fiscali vor merge la adresele tuturor debitorilor. Daca va fi cazul, vom recurge la toate etapele executarii silite, inclusiv la punerea de sechestru pe bunuri si vanzarea lor. Numai ca aceasta este dificil de dus pana la capat, deoarece este vorba despre familii si trebuie facut partajul prin instanta”. Inainte de aceasta conducerea CJP a trimis adresa la toate bancile solicitandu-le blocarea conturilor debitorilor. Numai ca multi dintre ei, cu siguranta, nu au cont in banca. In cazul in care vor epuiza toate caile prevazute de lege pentru recuperarea creantelor de la debitori, fara niciun rezultat, conducerea CJP are in vedere si o solutie extrema. aSunt depistati din ce in ce mai greu debitorii, isi schimba adresele, astfel ca, in ultima instanta, va trebui sa-i dam in urmarire generala”, a conchis directorul CJP Bacau.

Elena Tintaru



spot_img