20 aprilie 2024
ActualitateCronica rutieră

Cronica rutieră

La data de 25 noiembrie a.c, în jurul orei 16.30, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Bacău au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Mărăşeşti.
Din verificările polițiștilor a rezultat că bărbatul se deplasa cu autoturismul cu autorizaţia provizorie expirată.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

La data de 25 noiembrie a.c.,în jurul orei 19.00, poliţiştii din Moineşti au depistat un bărbat de 47 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ştefan Luchian.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Moineşti pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La aceeaşi dată a.c.,în jurul orei 22.30, poliţiştii din Bacău au depistat un bărbat de 36 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Miron Costin.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.



Tot la 25 noiembrie a.c.,în jurul orei 23.00, poliţişti din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au depistat un tânăr de 18 ani, din comuna Tamaşi, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Măgura.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care tânărul a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În seara zilei de 25 noiembrie a.c, în jurul orei 23.00, poliţiştii Postului de Poliţie Tătărăşti au depistat în trafic un bărbat de 26 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism în comuna Huruieşti.
Din verificările polițiștilor a rezultat că bărbatul avea permisul de conducere suspendat.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul cu permisul de conducere suspendat.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri