29 martie 2024
ActualitatePremierul Florin Cîţu, interimar la Ministerul Sănătătii

Premierul Florin Cîţu, interimar la Ministerul Sănătătii

Premierul Florin Cîţu a anunţat miercuri seara că a preluat interimatul la Ministerul Sănătăţii după ce viceprim-ministrul Dan Barna a refuzat să îşi asume această responsabilitate şi va rămâne în funcţie până când “colegii de coaliţie” vor face o nominalizare pe portofoliul de la MS.

El a precizat că, în cursul zilei de joi, are programate două conferinţe online cu directorii DSP-urilor şi cu managerii de spitale COVID.

“Odată cu propunerea de revocare din funcţie a domnului Vlad Voiculescu am trimis domnului preşedinte şi propunerea de numire a domnului Dan Barna în funcţia de ministru interimar al Sănătăţii. Având în vedere refuzul domnului Dan Barna de a-şi asuma această responsabilitate în acest moment, am înaintat preşedintelui României o nouă propunere, în persoana mea, propunere care a fost acceptată. Astfel, o să preiau interimatul Ministerului Sănătăţii până când colegii noştri de coaliţie vor numi un ministru care să preia aceste atribuţii”, a declarat Florin Cîţu, miercuri, la Palatul Victoria.



Decretul privind desemnarea premierului Florin Cîţu ca ministru interimar al Sănătăţii a fost publicat, miercuri seara, în Monitorul Oficial.

Şeful statului a semnat, miercuri seara, decretul de desemnare a lui Florin Cîţu ca ministru interimar al Sănătăţii, după ce Vlad Voiculescu a fost revocat din funcţie.

Criză guvernamentală. USR PLUS nu-l mai susține pe premierul Câțu

Florin Cîţu nu mai are susţinerea Alianţei USR PLUS pentru rămânerea în funcţia de prim-ministru, declară preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, care consideră că şeful Executivului “a făcut jocul celor care frânează de trei luni reformele din programul de guvernare”.

“În Coaliţie, am luat până acum decizii împreună, iar acest lucru a făcut-o funcţională. Din păcate, nu acelaşi lucru s-a întâmplat azi, când premierul Cîţu a decis să ia unilateral o decizie fără o consultare prealabilă cu noi, cei care i-am fost parteneri şi l-am susţinut pentru a conduce guvernul coaliţiei. Demiterea ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, este o decizie imatură, care pune sub semnul întrebării capacitatea domniei sale de a conduce un guvern de coaliţie funcţional, o echipă pentru reformarea României. Din acest moment, Florin Cîţu nu mai are susţinerea Alianţei USR PLUS pentru rămânerea în funcţia de prim-ministru”, scrie Cioloş, miercuri, pe Facebook.

Potrivit acestuia, încă din prima zi a mandatului său, Vlad Voiculescu a început “un proces de reforme pentru realizarea cărora s-a angajat întreaga coaliţie, inclusiv domnul Cîţu, atunci când a primit invitaţia de a-şi asuma rolul pe care încă îl deţine”.Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri că pentru liberali nu există altă soluţie politică de guvernare decât actuala coaliţie şi a subliniat că USR PLUS trebuie să facă o nouă propunere de ministru al Sănătăţii.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri că pentru liberali nu există altă soluţie politică de guvernare decât actuala coaliţie şi a subliniat că USR PLUS trebuie să facă o nouă propunere de ministru al Sănătăţii.

“Am luat act de decizia domnului prim-ministru Florin Cîţu de a elibera din funcţie ministrul Sănătăţii. Aşa cum am declarat şi luni după şedinţa coaliţiei este nu numai dreptul, ci este obligaţia premierului de a veghea la buna funcţionare a Guvernului şi de a interveni atunci când este necesar, pentru a asigura buna guvernare, punerea în practică a programului de guvernare şi servirea interesului public chiar şi prin schimbarea unui ministru. Spun din capul locului că pentru PNL nu există o altă soluţie politică de guvernare decât actuala coaliţie şi că, din punctul nostru de vedere, această decizie a domnului prim-ministru Florin Cîţu este o decizie care nu are nicio legătură cu decizia noastră fermă de a menţine actuala coaliţie de guvernare.

Este strict o decizie care urmăreşte ca la Ministerul Sănătăţii, unul dintre cele mai importante ministere din structura Guvernului, cu atât mai mult cu cât suntem într-un val trei al pandemiei de COVID, tot USR PLUS să desemneze un ministru care să gestioneze cu responsabilitate domeniul şi care să aibă capacitatea de a lupta eficient pentru creşterea calităţii actului medical şi pentru bătălia împotriva pandemiei”, a spus Orban, la Parlament.

El a subliniat că PNL îl susţine pe Florin Cîţu în demersul privind revocarea lui Vlad Voiculescu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri