sâmbătă, 13 decembrie 2025

Criticat de pacienți pentru modul de lucru de la Urgențe, SJU promite măsuri de remediere a problemelor

Spitalul Județean de Urgență Bacău a fost nevoit să explice procedurile după ce, în ultima vreme, pe rețelele sociale au apărut mai multe plângeri și reclamații din partea pacienților cu privire la modul în care au fost tratați la Unitatea de Primiri Urgențe.

Conform unui comunicat al SJU Bacău, volumul mare de muncă, complexitatea cazurilor și situațiile neprevăzute, cum ar fi transferul de urgență cu elicopterul SMURD sau solicitările de resuscitare cardio-pulmonară, pot duce la neînțelegeri între personalul medical, pacienți și aparținători, în special în ceea ce privește timpii de așteptare.

Conducerea unității de sănătate subliniază că toți pacienții care se adresează serviciului de urgență sunt supuși triajului. Triajul are rolul de a facilita prioritatea pacienților pe baza codului de urgență, iar timpii de așteptare pot varia în funcție de severitatea stării de sănătate.



În faza de triaj, personalul medical face o evaluare primară a pacienților și le adresează câteva întrebări obligatorii pentru a afla istoricul medical, debutul simptomatologiei, dacă au inițiat un tratament, dacă aceștia prezintă alergii și altele. Unele întrebări, cum ar fi: «De cât timp vă simțiți rău» sau «Ați mers la medicul de familie», pot fi considerate de pacienți ca o critică, însă este imperios necesar ca medicul de urgență să cunoască debutul simptomatoligiei și dacă pacientul urmează deja un tratament„, se arată într-un comunicat al SJU Bacău.

În același timp, Spitalul Județean de Urgență Bacău a anunțat o serie de măsuri concrete pentru remedierea problemelor semnalate de pacienți. Unitatea medicală va investi în dotarea cu camere de monitorizare audio-video în spațiile UPU-Triaj și cabinetele de consultații, asigurând astfel o supraveghere eficientă și în timp real a tuturor activităților medicale. De asemenea, se va folosi autospeciala SJU pentru transferul rapid și sigur al pacienților din UPU către secțiile pavilionare, optimizând astfel fluxul de pacienți și reducând timpul de așteptare.

Pentru a spori transparența și eficiența proceselor, Spitalul Județean de Urgență Bacău va instala un sistem de afișare electronică a registrului de consultații în timp real, facilitând astfel accesul personalului medical la informații relevante și actualizate în permanență. De asemenea, se va efectua o revizuire a protocoalelor medicale, punând accent pe îmbunătățirea colaborării multidisciplinare și asigurând o comunicare eficientă între diferitele specializări medicale implicate în îngrijirea pacienților.

Pentru a eficientiza acordarea serviciilor medicale, Spitalul Județean de Urgență Bacău va verifica funcționalitatea circuitelor medicale de familie-policlinică/spital-serviciul de ambulanță, astfel încât pacienții să beneficieze de îngrijirea adecvată în cel mai scurt timp posibil. De asemenea, se vor scurta timpurile alocate pentru investigațiile imagistice prin achiziționarea de echipamente de radiologie mobilă, ecografie și CT, precum și prin încadrarea de personal specializat în imagistică în UPU. Aceste investiții vor contribui la accelerarea diagnosticării și tratamentului, reducând considerabil timpii de așteptare și îmbunătățind experiența pacienților.

Spitalul Județean de Urgență Bacău va implementa, de asemenea, campanii de informare adresate populației, având ca scop educarea și conștientizarea privind accesarea corectă și eficientă a serviciilor medicale.

Spitalul Județean de Urgență Bacău a făcut publice datele privind numărul de pacienți care s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) de la începutul anului 2023. Peste 70.000 de pacienți, de toate vârstele și cu o varietate de afecțiuni medicale, au fost consultați și investigați în această perioadă. Aceasta înseamnă că, în medie, peste 200 de pacienți au fost consultați și investigați zilnic.

În UPU Bacău, echipele medicale se confruntă cu o gamă diversificată de cazuri, care includ politraumatisme în urma accidentelor rutiere, infarct miocardic acut, AVC, afecțiuni respiratorii grave, comă, arsuri, fracturi, hemoragii severe și multe altele, atât la pacienții cu afecțiuni cronice acute cât și la cei cu afecțiuni ușoare.



spot_img