4 mai 2024
Prima PaginăCrese, gradinite si cantine scolare, luate la „puricat”

Crese, gradinite si cantine scolare, luate la „puricat”

Inspectorii sanitari urmaresc sa nu fie pusa in pericol sanatatea elevilor

Inspectorii de la Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor au efectuat deja o serie de controale in scoli. De cealalta parte, inspectorii de la Directia de Sanatate Publica au si ei un plan de control spre sfârsitul acestei luni. Pâna in acest moment, doar 82 la suta dintre unitatile scolare din intreg judetul sunt autorizate sanitar si indeplinesc conditiile de sustinere a cursurilor in conditii igienico-sanitare cel putin decente.

Timp de trei saptamâni, inspectori Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Bacau au verificat 51 de cantine scolare, crese si gradinite. “Prin aceste actiuni s-a urmarit existenta documentelor privind autori­zarea unitatilor de invatamânt si a acti­vitatilor desfasurate, stadiul lucrarilor de igienizare a blocurilor alimentare si igiena personalului. Practic, am verificat modul in care se respecta normele sanitare in unitatile de invatamânt in care se serveste masa, respectiv crese, gradinite, unitati cu internat, cele care asigura si program «After School»”, a explicat dr. Vlad Gheorghita, purtatorul de cuvânt al institutiei. In urma controalelor s-a constatat ca 7 unitati scolare (printre care gradinitele 28 si 21 din Bacau, gradinitele 13, 14 si 16 Onesti, Grup Scolar Auto Onesti si Colegiul Tehnic “Petru Poni” Onesti) nu au finalizat lucrarile de igie­nizare, dar s-a stabilit ca termen de rezolvare a acestei situatii data de 12 septembrie.



Doar 750 de scoli sunt autorizate sanitar

Din cele 917 unitati scolare din intreg judetul, doar 82 la suta au primit autorizatie sanitara. “In unele cazuri, rezolvarea acestei probleme nu mai tine de directori, ci de autoritatile scolare. Sunt situatii unde numai investitii masive de bani pot duce la obtinerea unei autorizatii sanitare, iar aici ma refer in special la acele unitati de invatamânt care nu au sistem de canalizare si apa”, a declarat prof. Theodora Sotcan, inspector scolar general. Principalele nereguli întâlnite la scolile neautorizate sunt lipsa apa curenta si canalizare (26 unitati de invatamânt), cubaj de aer necorespunzator (4 unitati de invatamânt), cladiri care necesita reabilitare (8 unitati de invatamânt), – grupuri sanitare necorespunzatoare (8 unitati de invatamânt) si cladiri neimprejmuite sau imprejmuite partial (3 unitati de invatamânt). Mai sunt insa situatii in care iluminatul artificial este necorespunzator (lipsesc grilaje de protectie la corpurile de iluminat din salile de clasa si holuri), spatiile de colectare/depozitare si evacuare deseuri solide sunt necorespunzatoare, lipsesc paravane protectoare pentru usile sobelor si trusa de prim ajutor, dar si terenuri pentru desfasurarea activitatilor in aer liber. Cele mai mari probleme sunt in mediul rural.

Inspectorii sanitari vor face si ei un control

Inspectorii sanitari din cadrul Directiei de Sanatate Publica vor efectua in aceasta luna verificari în scoli, internate si cabinete medicale scolare pentru asigurarea activitatilor scolare, dar si a asistentei medicale în conditii igienico-sanitare corespunzatoare. In situatia in care se vor gasi abateri de la normele sanitare, se vor acorda termene de remediere a deficientelor. Actiunile de verificare se vor realiza atât în unitatile din mediul urban, cât si în cele din mediul rural. Inspectorii vor evalua conditiile igienico-sanitare din salile de clasa si din incinta unitatilor scolare. Se va urmari daca salile de clasa au mobilierul specific, daca iluminatul este suficient si dacă microclimatul este corespunzator normelor in vigoare. Vor fi inspectate si laboratoarele, salile de sport si atelierele scolare. O atentie deosebita se va acorda alimentarii cu apa potabila iar acolo unde se va impune se vor efectua analize de laborator. De asemenea, inspectorii vor verifica daca angajatii unitatilor scolare sunt la zi cu examenul medical periodic. (Andreea Gavrila, Doina Mincu)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri