▪ Un prieten sibian îmi spune că vizita premierului Ponta la Sibiu a fost marcată de gesturi absurde. De pildă, într-o zonă în care erau legal parcate, mai multe autoturisme au fost săltate oficial, ca nu cumva să deranjeze naturelul alesului oaspete. Şi unde? În oraşul în care credeam că edilul şef, Klaus Werner Johannis, este un om normal. Îmi vine să rostesc aidoma lui Caesar: „Şi tu, Brutus, fiul meu?” Pe când eram student, edilii comunişti au plantat, peste noapte, în jurul Palatului Culturii din Iaşi, nişte brazi foarte înalţi, viguroşi, în aşteptarea vizitei lui Ceauşescu. S-a schimbat ceva?… Pe-atunci, percepeam totuşi totul ca pe o comedie. Acum percepţia este aceea a unei drame.
▪ Un medic mi-a mărturisit ceva şocant… Din ce în ce mai mulţi copii, elevi de prin clasa a VI-a şi a VII-a, reclamă o stare de agitaţie neobişnuită. Unii l-au contactat, din proprie iniţiativă, pentru a-i solicita sfatul, ajutorul. Nu sunt elevi care cochetează cu sfidarea şcolii. Unii au chiar o situaţie şcolară foarte bună. Numitorul comun al comportamentului acestora îl constituie o mare surpriză: consumul de cafea. Alergând în pauze prin oraş, consumă şi câte două cafele. Teribilism sau nu, rezultatul este acelaşi. Directorul unui liceu bucureştean mi-a spus ceva şi mai grav: din cauza consumului de droguri, a pus, cu acordul părinţilor, lacăt pe toate uşile şcolii, pe durata cursurilor. Elevii nu pot comunica cu exteriorul decât prin telefon, până când sună ultimul clopoţel al zilei. Trăim sub stare de asediu?
▪ Într-un sat băcăuan, drag mie, acum două zile; seara… Cobor din maşină. În preajmă, patru care cu buşteni de poveste. Stăpânii bidiviilor înhămaţi la căruţe dau peste cap o răchie, la un chioşc aşezat strategic în calea însetaţilor. Admir lung marfa şi dau să plec spre ţinta mea. Unul dintre cărăuşi, care, probabil, aflase ce hram port, mă avertizează: „Vrei să fotografiezi? Vrei să ne dai la ziar? Pe ăia care au distrus pădurile şi le-au vândut la străini nu-i vedeţi! Ne vedeţi pe noi, care trăim de azi pe mâne, cu funia la îndemână, gândindu-ne: să ne-o punem, să nu ne-o punem la gât!” Plec. Dar nu înainte de a mai admira încă o dată buştenii. Unde-o mai fi găsit prin pădurile noastre aşa ceva?…
▪Un director de şcoală: „Ioane, am o funcţionară dilie şi nu pot scăpa de ea. Trimite-o la psiholog, ca să-i dea patalama de diliu, zic eu. Nu pot, zice el. Un director de la altă şcoală a încercat asta şi, după ce l-a dovedit diliu pe unul, un alt psiholog i-a dat patalama de ins cu toate doagele în regulă, deşi acesta nu mai avea nicio doagă neşifonată. Pricepi?”
