Copiii: miracolul nostru cel mai minunat; un univers in care divinul si inocenta locuiesc fericit. Copiii: fiintele cele mai fragile, mai delicate, dar si cele mai vulnerabile. Copiii din România: fiintele cele mai manipulate, mai neglijate. O constiinta nationala bolnava – mai avansata decât schizofrenia – se raporteaza la acest fragil miracol al fiintarii. Sunt – daca patalamaua mea oficiala are ceva acoperire in competente – expert in educatie, si (poate) ca povestea asta v-ar putea sugera ca ar trebui sa acordati oarece credit vorbelor mele.
Nu exista in România fiinta mai agresata decât Copilul. Il agreseaza Statul (Parlament, Guvern, Presedintie, Minister, Politie, Jandarmerie, Scoala, Legislatie etc, prin ceea ce nu fac pentru el). Furati de mirajul occidental sau de alcool, multi parinti isi abandoneaza copiii, ii arunca in infernul singuratatii. Agresiunea didactica (bataia, violurile, hartuirea de toate felurile) impotriva Copilului a devenit un fapt cotidian. Oficial, mimam aiurea gândul/atitudinea ca toate aceste reactii de pestera sunt accidentale.
Am populat scolile, mai ales in ultimii ani, si cu profesionisti ai catedrei de doua parale. Salariile nenorocite din invatamânt nu-i mai atrag, in esenta, decât pe esuatii altor domenii. Grupe/clase supranumerice de copii/adolescenti provoaca stres didactic belicos. Instantele ii scot basma curata pe violatorii de copii, daca agresorii au un avocat vorbagiu. In gradinite si primar (dar nu numai) bataia la fund, palmele peste obraz, asezarea „la colt”, urletul educatorului, evacuarea din clasa nu mai sunt exceptii. Programele supraincarcate ii determina pe unii copii/adolescenti sa munceasca mai mult decât un adult. „Subtilitatile” prin care elevii/parintii sunt determinati sa apeleze la „pregatire” au devenit agresive.
Recent, am fost impresionat pâna la lacrima de un copil minunat agresat in gradinita. In principiu, intre patru ochi, educatoarea recunoaste agresiunea fizica. Psihologul, fricos, stând de vorba cu micutul agresat, zice ca nu se poate pronunta cu privire la nenorocitul eveniment. Stie ca educatoarea, spre deosebire de Copil, se poate apara mai bine. Politia (specialista in toate) ar vrea sa stea de vorba cu pruncul haituit, atitudine care este si impotriva logici afective. Managerul batausului de prunci ar vrea o batista pe tambal. Daca nepotelului meu – care, din fericire, are o educatoare superba – i s-ar fi intâmplat asa ceva, astazi acea educatoare s-ar fi bucurat cu vârf si indesat de represaliile mele.
Nu este un indemn grotesc. Este un sentiment care nu poate fi tinut in frâu. Daca ma veti intreba oficial in ce gradinita a avut loc evenimentul, va voi spune ca am visat toata povestea asta trista. Dar va asigur ca, din pacate, n-am visat-o… Suntem o natie deplorabila. Nu suntem capabili sa respectam/pretuim nici miracolul nostru sfânt: Copilul.
