În cadrul Școlii de vară „Lumea magică a copilăriei – culoare… fantezie… imaginație…”, organizată de Școala Gimnazială nr. 1 Onești la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”, copiii au avut parte, zilele trecute, de o întâlnire specială cu un specialist din cadrul Centrului de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor (CSMPA) al Spitalului Județean de Urgență Bacău.
Activitatea a fost prilejuită de marcarea, la data de 26 iunie, a Zilei internaționale împotriva traficului și consumului ilicit de droguri, un moment dedicat conștientizării riscurilor consumului de substanțe psihoactive și promovării unui stil de viață sănătos în rândul tinerilor.
În total, 65 de elevi, însoțiți de 7 cadre didactice, au participat la două ateliere interactive concepute pentru a încuraja reflecția și învățarea prin joc. Teme precum sănătatea mintală, alegerile alimentare, gestionarea emoțiilor și prevenirea comportamentelor adictive au fost abordate într-o manieră accesibilă și atractivă pentru copii.
„Am definit, împreună cu participanții, sănătatea și viața armonioasă, apoi, cu ajutorul unui joc didactic, am identificat alimentele sănătoase, implicându-i, inclusiv, în recunoașterea emoțiilor și gestionarea acestora cu ajutorul metodei brainstorming și prin lucrul în grupe mici. Interesant a fost și cum copiii au identificat situațiile și variantele în care pot scăpa de stres sau de emoțiile puternice precum: furia, frustrarea, nemulțumirea. Apoi, copiii au desenat pe foi de flipchart, pe baza fișelor primite. În felul acesta, elevii și-au antrenat dexteritatea și atenția în jocul didactic dedicat”, a explicat Marta Butnaru, specialist CSMPA.
Aceasta a ținut să mulțumească organizatorilor pentru oportunitatea de a se implica activ în educația pentru sănătate a celor mici: „Le mulțumesc doamnelor profesoare Mihaela Boșcor și Ancuța Clopotaru pentru invitație și pentru implicare.”
Evenimentul a adus nu doar informații utile, ci și zâmbete și descătușarea creativității, dovedind încă o dată că prevenirea dependențelor începe cu educație timpurie, susținută prin metode prietenoase și adaptate vârstei copiilor. Astfel de inițiative contribuie la formarea unor generații conștiente, echilibrate și capabile să facă alegeri sănătoase pentru viață.














