20 aprilie 2024
ActualitateConducători auto depistaţi de poliţişti la volan în stare de ebrietate

Conducători auto depistaţi de poliţişti la volan în stare de ebrietate

La data de 01 iulie a.c., în jurul orei 02.00, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat un tânăr de 21 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,41mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La aceeaşi dată a.c., poliţiştii oneşteni au depistat un tânăr de 23 de ani, din Târgu Ocna, în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertăţii din localitate, sub influenţa alcoolului.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat un bărbat de 51 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, sub influenţa alcoolului.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.



La data de 02 iulie a.c., în jurul orei 01.00 poliţiştii au depistat un bărbat de 32 de ani, domiciliat în Italia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Stadionului, sub influenţa alcolului.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri