18 aprilie 2024
ActualitateConcert de sărbători la Moinești

Concert de sărbători la Moinești

La Centrul Cultural Lira din Moinești a avut loc, duminica trecută, cea de-a X-a ediție a tradiționalului concert de colinde organizat de UAT municipiul Moinești și Protopopiatul municipiului Moinești. Concertul intitulat „Vine Crăciunul pe sară” i-a avut ca invitați pe Ansamblul Etnofolcloric Plăieșii din Republica Moldova conduși de profesorul Nicolae Gribincea, Corala Cvarston din Iași dirijată de Alexandru Darie, iar în deschiderea concertului au urcat pe scenă membrii Ansamblului folcloric „Moineșteanca”, coordonat de profesor Marinica Ifrim, de la Clubul Elevilor Moinești.

Pe lângă marcarea sărbătorilor de iarnă, evenimentul a avut și o componentă caritabilă: organizatorii au invitat pe toți cei ce doresc să sprijine o familie din comuna Balcani, sat Marginea ce are în componență 9 copii cu vârste cuprinse între 1 lună și 12 ani care locuiesc într-o cameră de 12 mp, un spațiu impropriu pentru cei 11 membri ai familiei, aceștia întreținându-se dintr-un ajutor social și alocațiile copiilor.

În încheierea spectacolului, primarul Valentin Vieru și părintele protoiereu Costel Mareș au transmis celor prezenți urările lor de pace, liniște și sărbători binecuvântate.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri