29 martie 2024
ActualitateComuna Berești-Bistrița, amendată cu 40.000 de lei pentru gropile improvizate de gunoi

Comuna Berești-Bistrița, amendată cu 40.000 de lei pentru gropile improvizate de gunoi

Astăzi, o echipă de control de la Garda de Mediu Bacău, condusă de comisarul șef Daniel Ciorcilă, s-a deplasat în localitatea Berești-Bistrița.

Instituția a fost sesizată cu privire la existența a două gropi improvizate de gunoi, unde localnicii obișnuiesc să arunce deșeuri de toate tipurile, de la materiale de construcție, deșeuri menajere, la tot felul de resturi de prin gospodărie.

La unul dintre puncte, la momentul controlului, a fost identificată o persoană care aducea cu un tractor pământ, pentru a fi ulterior folosit la acoperirea deșeurilor.



Acțiunea de control a fost dispusă de prefect, după ce anterior, Garda de Mediu Bacău a aplicat sancțiuni de 40.000 de lei fiecare primăriilor Nicolae Bălcescu, Sărata și Sascut și 15.000 de lei UAT Tg. Trotuș.

„Primarii acestor localități nu au nici o scuză! Curățenia din localitate se menține cu efort, cu organizare, cu zero toleranță față de localnicii care au astfel de practici, cu informare și punerea la dispoziție a locurilor autorizate pentru colectarea deșeurilor. În continuare, pe lângă aceste cazuri, mai există și alte sesizări, ceea ce îmi indică faptul că ne aflăm în fața unui fenomen, deja, și nu pot permite ca astfel de situații să mai continue”, a declarat prefectul Leonard Bulai.

În urma acțiunii de astăzi, Primăria Berești-Bistrița a fost sancționată cu suma de 40.000 de lei.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri