UPDATE: Traficul a fost reluat. In prezent se circula pe un singur fir. "Am ajuns la fata locului. Practic, «mastodontul» a intrat in sant din cauza unui viraj brusc si nu a mai putut sa iasa. La ora 18.05, autocisterna a fost repusa pe carosabil prin tractare de catre un autocamion din trafic. Este inlaturat orice pericol, nu sunt victime umane", a declarat de la fata locului lt. Andrei Grecu, ofiter la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bacau.
Traficul pe DN 11, ce leaga Bacaul de Onesti, este blocat din cauza unei cisterne rasturnate pe carosabil. Incidentul s-a petrecut in jurul orei 17. Din primele verificari se pare ca soferul autocisternei a pierdut controlul autovehiculului in urma surparii unei parti din sosea. In zona au intervenit si pompierii militari intrucat exista pericolul unei explozii, cisterna fiind incarcata cu butan, un gaz extrem de inflamabil. Politistii ancheteaza cazul. Vom reveni cu amanunte. (R. Neagu)















