„Nietzsche – sihastrul din noi” este un „eseu enciclopedic” (Liviu Antonesei – s.n), semnat de Ion Fercu, prozator, poet, eseist, gazetar, apărut la Editura Academiei Române, 2024, în Colecția Biblioteca de filosofie, care încheie o serie, apărută într-o cadență uluitoare, marcată, în mai puțin de 30 de ani, de un debut cu volumul de poeme „Iadul de paradă (1996) și continuată de „Prizonierul prizonierului” (poeme, 1998), „Agonia umanului” (2000 – eseuri), „Amanții absurdului” (poeme, 2002), „Oaspetele” (roman, vol. I, 2004, vol. II, 2008), „Z” (roman, 2009), „Audiența” (roman, 2012), „Ostaticul Umbrariei” (roman, 2015), Monografia orașului Buhuși, coordonator, 2018, „Prin subteranele Dostovieski” (eseuri filosofice, 2018), „Dac-aș fi fost Dumnezeu” (roman, 2020), „Cuvântul și carele de foc, o aventură subiectivă în poetica ființării” (2023, în colaborare cu Marius Manta). Este laureat de diferite reviste și asociații culturale, de instituții prestigioase academice, printre care menționăm: Premiul Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor, Premiul Revistei ATENEU, Premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române, secția Filosofie, Teologie, Psihologie, Pedagogie, Premiul Festivalului Internațional de Creație „Vrancea Literară”, Premiul la Concursul Național AVANGARDA XXI, Premiul la Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu” etc. Colaborator permanent și ocazional la reviste literare și de cultură din România.
Rătăcit printre cărți
Proiectul meu, utopic la acea vreme, de a citi mai multe „cărți” din literatura rusă, după ce am început cu o carte-poveste din scrierile unui autor sovietic, de fapt, punctul de pornire al visului meu de copil ambițios, însă fără niciun ghid/mentor a avut de așteptat. Întâmplător am ajuns la imensul volum „Povestea unui om adevărat”, de Boris Polevoi. Nu am uitat povestea fascinantă a unui aviator sovietic, care-și pierde un picior, după ce a fost doborât de un avion german, după o refacere rapidă, cu doar un singur picior cere și i se aprobă să urce din nou în avion, pleacă în luptă și, după mai mult misiuni câștigătoare este iar doborât, își pierde al doilea picior, primește o nouă proteză și, incredibil pentru un elev de clasa a VII-a, dintr-un sat pierdut printre niște dealuri, fără lumină electrică și fără o carte prin casă, cere insistent și, după antrenamente intense, primește un avion modificat și pleacă iar pe frontul aerian al războiului. Am terminat de citit cele peste 500 de pagini epuizat, am scris o „recenzie” de șapte pagini, profesorul m-a notat cu primul meu 10 la Limba și literatura română. Lăsat liber prin biblioteca comunală, am rămas fascinant de mulțimea cărților, de titluri și autori, astfel că, într-o după amiază, dau peste „Frații Jderi”, de Mihail Sadoveanu. Citesc. Mă îndrăgostesc de eroii noștri, bibliotecara îmi aduce alte cărți scrise de Sadoveanu, îmi place și de autor, am rupt pagina cu fotografia lui și am ascuns-o acasă, sub covorul de pe un perete! Terminasem gimnaziul și, tot întâmplător, o altă frumoasă bibliotecară, după ce îi povestesc ce am mai citit, îmi pune pe masă primul volum din „Frații Karamazov”, aveam să aflu mai târziu, ultimul volum al scriitorului rus Dostoievski. Nu am înțeles nimic, nu seamăna cu frații mei jderi. Intru totuși pe acest front și, în numai cinci ani citesc alte cinci-șase volume, cel care m-a cutremurat fiind „Amintiri din Casa morților”, continuând cu „Însemnări din subterană”, „Demonii”, „Idiotul”, „Nopți albe”, „Crimă și pedeapsă”. Am încheiat capitolul, m-am lecuit, am încercat, după 15-20 de ani să recitesc „Idiotul”, însă l-am pus jos după doar 50 de pagini, intrând, în universul dostoievskian, citind o serie de articole din presa locală, care purtau titlul „Prin subteranele dostoievskiene”, semnate de romancierul, eseistul, gezetarul, colegul meu de redacție la cotidianul DEȘTEPTAREA, Ion Fercu, adunate apoi, surprinzător pentru mine, într-un volum impresionant, cu același titlu, care a intrat rapid în atenția publicului, a criticii, fiind, în numai doi ani, propus și aprobat, pentru un premiu al Academiei Române. Am retrăit, cu acest volum, și am pus ordine în toată harababura din capul meu, produsă acum mai bine de 50 de ani. A fost o experiență traumatizantă, deoarece unii dintre eroii mei din tinerețe s-au transformat și au îmbrăcat alte haine, din alte epoci, alte comportamente, purtători de idei, drame, tragedii, de neînțeles atunci, trecute cu vederea în profunzimea lor, astfel că pe Dostoievski l-am pus la locul lui în bibliotecă, cărți peste care trec cu vederea, citesc titlurile și închid ochii. Nimeni nu mi-a spus, nu mi-a pus sub ochi, atunci, în copilărie, în tinerețe, povești de Frații Grimm…Nu m-am născut cu bibliotecă în casă, mi-am construit eu una, din mai multe scânduri, pe care le-am luat din cele pregătite de tata pentru a confecționa butoaie, căzi și ciubere. Am fost foarte mândru atunci când am reușit, nu știu prin ce minune, să aliniez primele mele trei cărți pe cele două rafturi. După ani, în semn de respect pentru „bibliotecara mea”, în amintirea acelor ani, am dăruit acelei biblioteci, din satul meu, câteva sute de volume, iar cinci seturi de cărți au fost făcute cadou la cinci copii care, la fel ca și mine, nu s-au născut cu bibliotecă în casele lor. Mai multe episoade, etape din viața unui copil, a unui tânăr rătăcit prin imensitatea unor biblioteci, ale căror „subterane” nu am reușit să le parcurg și înțeleg în întregime!
De la Dostoievski la Nietzsche
Istoria se repetă. Romancierul-filosof, eseist și gazetar onest, Ion Fercu, îmi trimite un mesaj prin care mă anunță că tocmai a ieșit de sub tipar, la prestigioasa Editură a Academiei Române, colecția Biblioteca de filosofie, un nou volum, semnat de domnia sa: „Nietzsche – sihastrul din noi”. Ca de fiecare dată, însoțită de un autograf măgulitor: „Cu aleasă prietenie și prețuire, această nouă poveste despre cel care ne-a spus că a învățat să trăiască acolo unde nimeni nu poate supraviețui”, volumul este un „eseu enciclopedic”, locuit, după cum afirmă autorul pe ultima copertă: „de trei încercări – Prejudecățile, infern și provocare eternă, Prăbușiri și iviri de lumi, Supraomul versus Cyborg -, iar discursul, întemeiat de orizonturi înstăpânite de metafizică, mitologie, religie, psihologie, literatură, istorie și hermeneutică, urmează un fir al Ariadnei care dorește să trezească viul moleșit al inocenței din noi, anunțând, prin vocea acestui „Hamlet al filosofiei”, zorii sfârșitului mumificării existenței. […] Sihastrul din noi, continuă Ion Fercu, e cel care a încurajat neliniștea limitelor, a încercat să îmblânzească haosul, a umanizat infinitul, ne-a sugerat să credem că putem fi proprii noștri eroi, a inaugurat cea mai frumoasă bancă de date pentru furia metafizică și ne-a făcut cadou spaima de a fi rămas orfani de Dumnezeu și de sens.”
Cele mai importante scrieri ale filosofului german sunt: „Naşterea Tragediei” („Die Geburt der Tragodie”, 1872); cele patru „Consideraţii inactuale” („Unzeitgemasse Betrachtungen”, 1873-1876); „Ştiinţa voioasă” („Die frohliche Wissenschaft”, 1882); „Aşa grăit-a Zarathustra” („Also sprach Zarathustra”, 1883); „Dincolo de bine şi de rău” („Jenseits von Gut und Bose”, 1886); „Genealogia moralei” (Zur Genealogie der Moral”, 1887) şi „Anticristul” (“Der Antichrist”, 1895), iar în 1889, apare „Amurgul idolilor”.
„Fiecare cuvânt este o prejudecată”
Spre deosebire de „cazul Dostoievski”, calea spre Nietzsche a fost mai lină, cu toate că prima cunoștință serioasă cu scrierile filozofului german a fost celebra „Amurgul idolilor”, citită în sala de lectură a bibliotecii facultății, deoarece nu puteai să o împrumuți. Nu a fost singurul volum „prohibit”, același statut îl avea și „Așa grăit-a Zarathustra”.
Printre temele şi preocupările proeminente ale operelor sale pot fi amintite: sinteza dintre lumea dionisiacă a dorinţelor şi cea apolinică a înţelepciunii, respingerea moralei creştine ca fiind „o morală de sclavi”, teoria „supraomului” şi cea a „veşnicei reîntoarceri” etc. Dominantă la Nietzsche este, însă, „voinţa de putere”, pe care o considera impulsul fundamental ce stă în spatele oricărei aspiraţii umane, inclusiv al oricărei filosofări, după cum am reținut din lecturi și de pe generosul Google. Este seducător să-l îmbrățișezi pe Nietzsche încă de la primele scrieri, dezlegați și dezbrăcați de prejudecăți, luptând permanent cu terorizantul „Fiecare cuvânt este o prejudecată”, însă încurajat de întrebări și surprinzătoarele răspunsuri: Ce este bun? Ce este rău? Ce este fericirea? Ce este Puterea?
„Sihastrul din noi” a fost prezentat celor care îl cunosc pe Ion Fercu în Piatra Neamț, primind și „aplauzele” poetului, eseistului, conducător de revistă, șlefuitor și creator de idei, Liviu Antonesei, care tranșează pentru cititor: „[…] Dar nu asta contează (nr.de pagini – n.m), ci fervoarea cu care scriitorul își prezintă viziunea despre lume, dacă vreți Weltanschauug-ul. Ca și celelalte două (volume menționate de autor mai sus: „Subteranele dostoievskiene” și „Cuvintele și carele de foc” – n.m) și această carte se citește sub presiune, cu aceeași fervoare investită de autor în scris.”
O să găsiți în recentul volum semnat de Ion Fercu importante și semnificative trimiteri și analize ale operelor, concepțiilor, ideilor care îmbogățesc, înfrumusețează, contrariază și nasc polemici și dezbateri în scrierile lul Dostoievski, împreună cu cele ale lui Nietzsche, analogii, diferențe, de natură filosofică, religioasă, socială, existențiale etc. care dau frumusețe și conținut zborului Cuvântului. Afirmația lui Liviu Antonesei precum că volumul este un „eseu enciclopedic”, este susținută și de imensa bibliografie, de trimiterile și citatele către și din marii filosofi ai lumii, către și din titanii gânditorilor care au spus sau au scris cele mai frumoase idei care au mișcat lumea și au susținut și creat Omul, cuprinse în „Sihastrul din noi”, de la Seneca, la Alexandru Boboc, de la Aristotel și Milan Kundera, la Heraclit și…Nietzsche. Iată exemplul final: „Iar cei care erau văzuți dansând erau considerați ca fiind nebuni de cei care nu puteau auzi muzica.” – Friedrich Nietzsche
Așadar, la fel ca autorul, ne putem întreba: Cine este Nietzsche?…Chiar, cine este Nietzsche? Ion Fercu are și răspunsuri: Sihastrul din mine?…Apoi am prins curaj și am îndrăznit…Cred că Nietzsche este sihastrul din noi.”
P.S. Lansarea, în Bacău, a monumentalului eseu enciclopedic „Nietzsche – sihastrul din noi”, semnat de Ion Fercu, va avea loc pe 28 iunie, la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău.
