Un autoturism s-a răsturnat, luni seară, în comuna Helegiu, cinci persoane, dintre care doi minori, fiind rănite și transportate la spital, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari băcăuani cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD EPA și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Ulterior, pentru sprijin, a fost solicitat și ATPVM din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești.
În urma accidentului au rezultat cinci victime: doi minori, băieți, în vârstă de aproximativ 14 și 16 ani, două tinere de aproximativ 18 și 20 de ani și un bărbat de aproximativ 22 de ani. Toate victimele erau conștiente și prezentau diverse traumatisme.
Persoanele rănite au primit primul ajutor la fața locului, fiind ulterior transportate la spital de echipajele SMURD și ATPVM.
Pompierii au asigurat, totodată, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul producerii accidentului.

















