vineri, 19 septembrie 2025

Ceremonial militar și religios pe Dealul Coșna, în memoria eroilor din Primul Război Mondial

La invitația primarului comunei Pârgărești, Cornel Alexe, deputatul PSD Lucian Bogdănel a participat la ceremonialul militar și religios desfășurat pe Dealul Coșna, la ansamblul monumental dedicat eroilor români căzuți la datorie în Primul Război Mondial.

În alocuțiunea sa, parlamentarul a evocat, printr-o metaforă biblică, imaginea României ca o „casă zidită pe stâncă”, a cărei temelie este reprezentată de sacrificiul ostașilor români care au luptat pe fronturile de la Oituz, Dofteana, Târgu Ocna, Slănic Moldova, Mănăstirea Cașin și Coșna. Bogdănel a subliniat că „această casă”, în care trăim astăzi în siguranță, există datorită jertfei celor peste 80.000 de militari care și-au pierdut viața în luptele din județul Bacău.



„Eroii ne transmit, peste timp, un avertisment și o datorie sacră: să apărăm libertatea și identitatea națională, la fel cum au făcut ei în urmă cu mai bine de un secol”, a afirmat deputatul, atrăgând atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă „moda” dezrădăcinării și alienării pentru tânăra generație.

Lucian Bogdănel a amintit că județul Bacău găzduiește 13 cimitire ale eroilor din Primul Război Mondial și că Frontul Rezistenței Naționale a avut aici cea mai mare linie de desfășurare între octombrie 1916 și octombrie 1917.

În încheiere, deputatul a felicitat administrația locală și pe primarul Cornel Alexe pentru organizarea evenimentului, considerând că acesta reprezintă „nu doar o cinstire a memoriei înaintașilor, ci și o mărturie a identității noastre, transmisă generațiilor viitoare”.



spot_img