Una dintre atitudinile pe care trebuie să le avem la cumpăna dintre ani, este aceea de mulţumire la adresa lui Dumnezeu. Minunea vindecării celor zece leproşi, este o întâmplare deosebită, din care putem să învăţăm multe lucruri despre mulţumire şi ne-mulţumire.

Din zece leproşi care au fost vindecaţi de Iisus, nouă au plecat şi şi-au văzut de treburile lor, iar unul dintre ei s-a întors ca să-I mulţumească. Ceea ce şochează, încă de la bun început, este disproporţia zdrobitoare dintre cei care au mulţumit lui Dumnezeu pentru vindecarea primită şi cei care nu au mulţumit lui Dumnezeu pentru aceasta.

Boala de care sufereau aceşti zece oameni era cumplită nu numai datorită faptului că era o boală incurabilă, care conducea la descompunerea lentă a mădularelor afectate, ci şi datorită faptului că era o boală contagioasă, care implica excluderea din familie, din locuinţă, din societate şi din tot ce însemna viaţă publică, a celui afectat. Dar într-o zi s-a întâmplat ceva cu totul nebănuit şi neaşteptat, care a rupt şirul evenimentelor plictisitoare şi dureroase, ale vieţii de ghetou, a celor zece leproşi: Prin zonă a trecut un rabin al lui Israel, despre care circula zvonul, că a vindecat mulţi oameni şi suferinzi de bolile cele mai cumplite. Domnul Iisus, care niciodată n-a rămas insensibil la astfel de strigăte, i-a vindecat. Însă interesant este modul în care a făcut lucrul acesta: i-a trimis să se arate preoţilor.

Conform prescripţiilor Vechiului Testament, preoţii erau cei care constatau prezenţa bolii, evoluţia sau vindecarea ei, şi tot preoţii decideau dacă cel afectat, putea să reintre în societate sau să rămână mai departe în izolare. Minunea a constat în faptul că în drum spre preoţi, dintr-o dată, cu toţii, s-au văzut curăţiţi. Boala, adesea, îi uneşte pe oameni, şi face să dispară prejudecăţile şi barierile dintre ei. Ca leproşi, au convieţuit bine şi evreii şi samaritenii. Însă când s-au văzut vindecaţi n-au mai putut sta împreună. Numai unul şi-a adus aminte de condiţia sa de demult… Al zecelea lepros a împlinit în mod practic cuvintele adresate de către Domnul Iisus ucenicilor, atunci când aceştia L-au întrebat ce răsplată vor avea, datorită lucrurilor la care au renunţat, pentru a-L urma pe El: ,,Şi oricine a lăsat case sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau feciori sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, şi va moşteni viaţa veşnică.” (Matei 19:29)

Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” – Bacău



PUBLICITATE