4 mai 2024
ActualitateCe droguri consumă băcăuanii

Ce droguri consumă băcăuanii

Conform unui comunicat al Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CRPECA) Bacău, cannabisul este preferată de băcăuani, 58 la suta dintre consumatorii care au solicitat sprijinul organizației declarând că o consumă.

Pe locul doi se află noile substanțe psiho-active (NSP), cu 29 la suta din preferințe, iar pe locul trei se găsește Ecstasy-ul (10%)

Trei procente au declarat că preferă cocaina.



Echipa Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău s-a concentrat în anul care a trecut pe îndeplinirea atribuțiilor instituționale principale: asigurarea serviciilor de prevenire a consumului de droguri, asigurarea serviciilor de asistență pentru consumatorii de droguri și colectarea de date.

Astfel în anul 2019 au fost desfășurate 667 de activități de prevenire a consumului de substanțe psihoactive la care au participat 11658 de beneficiari, cu vârste cuprinde între 5-64 de ani. Activitatea de informare/educare cu privire la riscurile consumului de droguri în mediul liceal a fost preponderentă, 80% dintre activitățile de prevenire desfășurându-se în liceele din județ.

Au fost, de asemenea, desfășurate un număr de 191 de activități de informare-evaluare-consiliere și management de caz pentru 57 de consumatori de droguri și 22 de aparținători.

Pentru anul 2020 obiectivele stabilite la nivelul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău vizează continuarea eforturilor de dezvoltare a rețelei locale de prevenire pentru toate ciclurile de învățământ, promovarea serviciilor de prevenire indicată în unitățile de învățământ de nivel liceal, dezvoltarea parteneriatelor locale pentru realizarea unui sistem articulat și coerent de prevenire, asistență și instruire în domeniul antidrog al adulților, desfășurarea activităților de prevenire la baza dovezilor științifice și a analizelor la nivel local, analiza Strategiei Județene Antidrog 2014 – 2020 și consultarea partenerilor locali pentru Strategia 2021-2027.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri