Tabara Valea Budului

De ce cântam așa în prag de vară, când abia așteptam să leg școala de gard pentru trei luni, nu mai știu. Privind însă în timp, se poate constata că anii șaptezeci au fost cei mai puțin „nocivi” din toată perioada comunistă.

Se deschidea o perspectivă nouă, e drept, printr-o fereastră doar puțin crăpată, spre țările din vest și Israel. Vizita lui Richard Nixon la București ne-a adus din partea americanilor Clauza națiunii celei mai favorizate. Specialiștii noștri prindeau contracte de muncă prin țări din Nordul Africii, familia primind salariul soțului plecat.

Era o stare de normală bunăstare, cu alimentare pline de produse numai bio și marfă străină, vândută pe sub mână de bișnițari. Stațiunile erau pline. Polonezii tranzitau Bacăul în fiecare sezon. O mare transformare s-a produs și în învățământ, prin politica de eradicare a analfabetismului și introducerea lui obligatorie. Întâi de la șapte la opt clase, ca în anii optzeci să ajungă la zece. Leatul meu a fost primul pe care s-au făcut experimente. La școală de la șase ani, prima treaptă, liceul de patru în loc de cinci ani. Dar aveam toți Repartiție pentru un loc de muncă după Bac, la exploatările miniere sau pe marile șantiere de construcții din țară.

PUBLICITATE

Limba rusă, ca obiect de predare, a început aproape brusc să fie înlocuită de franceză și mai târziu de engleză. Păcat că pentru zonele rurale nu existau și destui profesori calificați. Dicționarele se vindeau pe sub mână, iar cărțile în alte limbi, doar dacă aveai noroc la… anticariat.

Tabere pentru pioneri și pregătirea premilitară

Acestea au apărut ca o necesitate. O formă de a ține tinerii sub cupola ideologiei politice și pe timpul vacanțelor. Dar exista și o explozie demografică datorată industrializării forțate. Dacă în anul școlar 1969 – 1970, în județul Bacău funcționau 647 de școli generale și 13 licee, dintre care 2 industriale, în 1979 -1980, numărul lor a ajuns la 25, pe diferite profile. 14 licee industriale, 3 agroindustriale și 8 cu profil real și umanist.

Încă niște cifre interesante din statisticile acelui an. Existau 1859 de grupe „Șoimii Patriei”, cu 39 000 de membri; 79 organizații de pionieri, cu 609 unități și 3257 de detașamente, la un total aproximativ de 90 000 de membri. La ei se mai adăugau și 34 000 de uteciști. Taberele de pregătire pentru apărarea patriei, destinate elevilor de clasa a VIII-a și uteciștilor, având ca echipament uniforma albastră, se desfășurau pe o perioadă de o săptămână, la liceele din oraș care aveau cămine pentru elevi și o bază sportivă mai mare.

Aici ajungeau în general tinerii buni la învățătură, din mediu rural. Învățau să tragă cu pușca cu aer comprimat, vizitau întreprinderile mari, muzeele și casele memoriale. În tabere se mergea cu bani. Beneficiau de gratuități doar copiii orfani, cei cu un singur părinte, cei care aveau în familie bolnavi de TBC. Exista și o parte bună când se afișau numărul de locuri, destinația și prețul. Cei de la munte mergeau la mare… și invers, dar tabăra costa mai mult și trebuia să te înscrii cu cel puțin 3 luni înainte. La tarife mai mici, se făceau schimburi între județe alăturate. Costul unei vacanțe cu 6 nopți de cazare era însă accesibil pentru părinții care aveau serviciu la oraș. Salariul minim era cam la 1200 de lei, iar o tabără pornea de la 170 la 450 lei. Să nu uităm însă că un țăran, la CAP, primea 7 lei pe Ziua muncă și produsele agricole de bază(grâu, porumb, zahăr, ulei), abia toamna, în funcție de Zilele lucrate, care nu coincideau ca număr cu cele calendaristice. De regulă erau mai puține.

Unde și câte erau?

Printre cele mai vechi așezăminte de reuniune școlară, se numără Tabăra Valea Uzului, situată la 15 km de granița cu județul Harghita, pe firul Uzului. Apă care din 1965, avea să dea și denumirea barajului ridicat să-i stăvilească apele, pe locul vechiul cătun, Poiana. Tabăra a fost ridicată în jurul unor vechi cabane construite din bârne zdravene de lemn, ce au găzduit la început muncitori forestieri. Locația avea o capacitate de 250 de locuri pe serie, în cabănuțe cu 4-8 paturi și desfășura activități sezoniere, mai mult pe timp de vară. Energia electrică era furnizată de un generator, la un cost nesustenabil. Compensa însă cu frumusețea bazinului depresionar și a poalelor împădurite ale Munților Nemira. A devenit nefuncțională din cauza drumului impracticabil, dar și a lipsei utilităților, fiind închisă în 2004. A contribuit și lipsa fondurilor pentru investiții, și faptul că nu exista posibilitatea încheierii unui parteneriat public privat. Localitatea Sânmartin, dorea să o revendice ca aparținând județului Harghita.

Tabăra Dărmănești. La 3 km de orașul Dărmănești, se înalță un vechi castel care a aparținut familiei Știrbei. Piatra de temelie a palatului a fost pusă la sfârșitul secolului XIX de Gheorghe Știrbei și Elisabeta (fostă Băleanu), pe un platou aflat la altitudinea de 600 metri, pe malul stăng al Uzului. Construcția a fost finalizată în luna mai a anului 1906. Elisabeta, soția lui Gheorghe Știrbei, a ramas văduvă de tânără. Prințul a căzut în timpul primului razboi mondial, răpus de tifos. După naționalizare a fost amenajat aici un sanatoriu pentru bolnavii de TBC. “Sala Oglinzilor”, unde prinții își primeau oaspeții, a fost transformată în sală de mese, iar în “Sala Papușilor” au fost instalate paturi de campanie. După o dezinfecție serioasă, din 1977, clădirea și-a schimbat destinația în… tabară școlară. Până în 1994, nimeni nu a mai intervenit să o consolideze. Coloanele au putrezit, acoperișul s-a spart. S-au primit fonduri pentru renovare, care s-a făcut… ca la noi. În spatele castelului au fost ridicate 3 vile: Dărmănești, Cosmos, și Bradul, dotate cu încălzire centrală. Aveau instalații sanitare interne, 2 săli de mese, terenuri de sport, club, bibliotecă. Tabara putea funcționa permanent la o capacitate de 150 de locuri, pe fiecare serie. Cazarea se făcea în camere cu 2 – 7 paturi. Pentru elevii cazați aici se organizau excursii în împrejurimi, pe diferite trasee. Moștenitorii au revendicat domeniul, care a fost – după mai multe procese – retrocedat. Acum este împrejmuit cu sârmă ghimpată, tot în stadiu de degradare. Anul trecut s-au filmat aici căteva scene cu vampiri, parte a filmului „The Wanderers”, prezentat în premieră la TIFF.

Tabăra Sălătruc, amenajată tot pe valea Uzului, la poalele barajului, pe locul fostei colonii muncitorești ridicată de hidrotehniști, a reușit să reziste mai mult. Avea o capacitate de 150 de locuri pe serie, dintre care 80 erau permanente. Era dotată cu sală de mese, bibliotecă, teren de sport, club. O tabără pentru odihnă, în care erau cazați și copiii cu dizabilități, datorită accesului ușor, tabăra fiind situată pe un platou. S-a degradat și nu a mai primit nici ea, aviz de funcționare.

Tabăra Geamăna era amplasată pe malul râului Tazlăul Sărat, pe teritoriul comunei Zemeș, străjuită la vest de Vf. Geamăna din Munții Tarcăului. Funcționa permanent, la o capacitate de 200 locuri pe serie, în căsuțe și cabane cu 2-8 locuri, încălzite de o centrală, cu grupuri sanitare proprii. Două săli de mese, club de agreement. Nemaifiind bani, nu s-a mai investit în cantina începută sau în reparații. În 2004 a fost închisă și abandonată.

Tabăra Poiana Sărată era situată pe Valea Oituzului, pe șoseaua națională Onești – Brașov. Funcționa doar pe perioada vacanțelor școlare. În 2005, nu a mai primit aviz de la Direcția Sanitară. Avea o capacitate de cazare de 180 locuri pe serie Acum tabara este doar un loc în care s-a amenajat o parcare mare pentru TIR-uri.

Final fără hapy-end. Din cele șase tabere școlare care își mai desfășurau activitatea la începutul acestui mileniu, acum mai funcționează în condiții optime, doar una. Tabăra de la Valea Budului. Asta poate și datorită Taberelor de pictură, de folclor și de aprofundare a limbii engleze, organizate aici, an de an. Amplasată la 15 km de municipiul Bacău, într-o frumoasă pădure, la nord-vest de culmea Pietricica Bacăului, fără semnal la telefon, asigură 140 de locuri de cazare pe serie. Drumul este practicabil pentru microbuze. Sunt 37 de căsuțe, de 2 și 4 locuri, fiecare avănd grup sanitar propriu, și o casă de oaspeți, cu 16 locuri. Teren de sport, sală de mese, club, discotecă, parc de joacă, spațiu pentru focul de tabără. Și un avion… care nu s-a dezmembrat de tot. Asta e! Adio tabere! Acum părinții își însoțesc copiii în vacanțe, orientându-se spre alte destinații, unde nu sună nicio goarnă care să le mai dea… deșteptarea.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Un mic adaos….la Valea Budului pe lângã căsuțe cu 3-4 persoane anul trecut (în premieră parcă) au reuşit şi performanța unei toxinfecții alimentare….tot ca parte a programului ?

LĂSAȚI UN MESAJ