9 mai 2024
ActualitateCazier contravențional pentru comercianții necinstiți

Cazier contravențional pentru comercianții necinstiți

Se strânge lațul în jurul comercianților care „obișnuiesc” să-și înșele clienții, vânzându-le produse neconforme. Astfel, din această toamnă, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a introdus așa-zisul cazier contravențional pentru firmele care încalcă, în mod repetat, legislația în vigoare.

[lock_content]

Cu ajutorul acestui instrument, vor putea fi identificați operatorii economici care au fost găsiți în neregulă de mai multe ori, precum și faptele pentru care s-au aplicat sancţiuni sub formă de avertismente.



„Era un lucru necesar, pentru că, de exemplu, s-a întâmplat să mergem în control pe la diferiți agenți economici și să găsim, de fiecare dată, cam aceeași abatere. Or, de cele mai multe ori, echipa care a făcut controlul inițial nu era aceeași cu cea care revenea cu verificările. În acest caz, nu se știa ce nereguli găsise primii comisari care fusese în control. De-acum încolo, va fi mai simplu să consulți cazierul contravențional al firmelor.”

Adrian Roșca, comisar șef adjunct la Protecția Consumatorilor Bacău
Practic, în cazierul contravențional se vor consemna faptele pentru care au fost sancționate firmele, precum și felul sancțiunii. Se dorește, astfel, descurajarea comercianților indisciplinați, iar dacă firma încalcă din nou legislația, sancțiunile să nu se repete și să fie mai dure.

Totodată, de acum încolo, în timpul controalelor, comisarii vor avea în dotare echipamente necesare pentru filmarea și fotografierea modului în care decurge verificarea. Măsura vine ca urmare a eficienței probelor video și foto folosite de ANPC în procesele din instanță avute cu firmele sancționate.

[/lock_content]

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri