Un barbat, din Bacau, este cautat de oamenii legii pentru a-si ispasi o pedeapsa de 10 ani. Meluta T. (44 de ani) a fost condamnat de Tribunalul Galati pentru mai multe infractiuni de inselaciune. “Cel în cauza, prin intermediul anunturilor in ziar, pretindea ca se ocupa cu efectuarea unor lucrari de constructii si amenajari. Acesta a fost contactat de mai multe persoane, carora le cerea un acont în vederea efectuarii lucrarilor. Dupa primirea banilor barbatul pleca fara a mai efectua vreun serviciu partilor vatamate”, a declarat agentul Raluca Ciobanu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. (G.P.)















