Primesc vești bune de la doamna profesoară de limba română Alina Pistol din Onești, o talentată scriitoare de cărți pentru copii. A scos încă un volumaș, pe care mi...
Când eşti elegant sau elegantă? În niciun caz atunci când porţi un costum nou sau o rochie nouă. Pentru că eleganţa nu se defineşte prin ceea ce îmbraci, ea însemnând mult mai mult, felul în care te comporţi, cum vorbeşti, gesturile, atitudinea.
De aceea vorbim despre oameni care au...
Prin tradiție, luna martie este dedicată femeilor, care sunt sărbătorite, primesc cadouri, se scrie mult despre ele în presă, apar mai des pe la televiziuni, în fine, sunt în centrul atenției. Asta nu e rău, pentru că bărbații sunt mereu în prim plan, oricum, așa că pot să dea...
Spuneam odată, într-un fel de joc (doar aparent) de cuvinte că, mi-e frică să-mi fie frică. Pentru că m-aș simți îngrozitor, umilită, împuținată, lipsită de demnitate. Sigur că am, ca toți semenii mei muritori, mici frici personale, neliniști, câteva mărunte fobii. Dar ceea mi se pare inacceptabil este să-mi...
De la un timp, dai din ce ești, nu din ce ai. L-am auzit spunând asta, într-un interviu televizat, pe marele regizor rus Nikita Mihalkov, el referindu-se la sprijinul pe care-l poate oferi un artist celebru unui tânăr aspirant la gloria artei. Când ai devenit celebru, personalitatea ta inspiră...
Trăim vremuri superficiale, în care oamenii sunt preocupați de lucruri mărunte, repede trecătoare, fără noimă, cel mai adesea, fiind luați de valul consumerismului care mătură totul în calea lui. Unii par hămesiți de-a dreptul și au o lăcomie primitivă, năpustindu-se vulturește la pomeni, la promoții și reducerile de pe...
Se spune că femeile sunt mai eficiente în timpuri de criză. Când este vorba despre cele aflate în posturi de conducere, ei bine, s-a constatat că iau decizii raţionale, aplică cele mai bune măsuri, atent gândite, evitând riscurile majore. Sunt mai puțin impulsive şi orgolioase decât bărbaţii, n-o...
A trecut și Valentine's Day, dragostea trecută în calendar, cum îi spun eu la modul ușor ironic. Nu e nimic rău, în sine, să avem mai multe prilejuri de sărbătoare, chiar dacă le importăm uneori, supărător fiind doar accentul care se pune pe latura materială, cheltuielile pe cadouri etc....
Simt o mare bucurie în urma unor întâlniri plăcute cu autori și cărți, plăcându-mi apoi să-i molipsesc și pe alții de repetatele mele îndrăgosteli trezite de cele mai diverse lecturi. Eu fac la modul foarte personal, organic chiar, pledorie pentru lectură, fiindcă ea e intrată în ADN-ul meu, dacă...
Poporul a avut, dintotdeauna, nevoie de pâine şi circ. Dacă a avut hrană suficientă şi distracţie, a fost uşor de condus. Amintindu-şi de acest simplu adevăr, guvernul nostru a luat o hotărâre „eroică” şi anume să finanţeze, în viitorul apropiat, producţia de telenovele şi seriale autohtone, că de circul...
Din tot ce s-a scris la moartea lui Emil Brumaru, mi-au rămas în minte cele câteva însemnări ale criticului literar ieșean Bogdan Crețu, legate de prietenia lui specială cu marele dispărut. Mi s-au lipit de suflet acele rânduri, mai ales că nu era vorba despre un articol înecat în...
A fost așa cum mă așteptam, de Ziua lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale, mult festivism, ca de fiecare dată, și multe discursuri, mai mult sau mai puțin interesante.
S-au organizat manifestări, unele reușite, aducând în fața auditorilor puncte de vedere noi, dar și altele cu un aer...
De obicei, la început de an, oamenii își fac planuri, au niște dorințe, mai mici sau mai mari, pe care vor să le împlinească, iar cei care țin morțiș să fie în trend au proiecte. Că nu se mai poate fără ele! Dacă vrei să fii un tip...
M-am bucurat că o să am câteva zile libere, mai multe ca de obicei, de sărbători, și mi-am făcut planuri peste planuri. Și-mi ziceam că o să am timp berechet să fac tot ce mi-am propus. Când colo, m-am trezit că habar nu am când a trecut toată acea...
Oare de ce, de fiecare dată de sărbători, picăm în aceeași greșeală? Deși, sunt convinsă că ne propunem să nu o mai facem. Dar tot ne repezim să cumpărăm prea mult și prea multe și facem excese pe negândite și nerăsuflate. Consumăm, consumăm, și nu nutrienți, cum ne...