Simt o mare bucurie în urma unor întâlniri plăcute cu autori și cărți, plăcându-mi apoi să-i molipsesc și pe alții de repetatele mele îndrăgosteli trezite de cele mai diverse lecturi. Eu fac la modul foarte personal, organic chiar, pledorie pentru lectură, fiindcă ea e intrată în ADN-ul meu, dacă pot să zic așa. Oricum, sunt tare curioasă vizavi de ce se va întâmpla la noi în Anul cărții, în care tocmai am intrat. Vom părăsi sumbrul tablou în care România este situată pe ultimul loc din UE în ceea ce privește consumul de carte? În lume, conceptul de campanie de promovare a lecturii ca proiect de țară este foarte dezvoltat, și poate că ar fi bine să ne uităm prin părțile acelea unde el este viabil, și să preluăm bunele modele. Am citit undeva, într-un supliment, reflectând unele aspecte ale activității editoriale că, în Germania, o asemenea campanie națională se desfășoară sub înaltul patronaj al instituției prezidențiale. Și că vasta acțiune pornește de la cele mai simple, dar extrem de bine gândite gesturi, astfel încât la ivirea pe lume a unui copil, părinții acestuia primesc în dar un kit de cărți. Care și ele vor fi o prețioasă „vitamină” (un complex, de fapt, de vitamine), în dezvoltarea armonioasă a unui copil, cred că nu încape nicio îndoială în această privință.

Dar să mă întorc la o recentă descoperire a mea în materie de lectură, o carte mai ciudată, începând de la titlu, dar foarte interesantă prin bogăția de informații, în plus, atrăgătoare ca poveste. Titlul, așadar, este „Arta orizontalei – laudă tolănitului”, autor fiind Bernd Brunner, un german pasionat de istoria culturii și civilizației, autor și al altor lucrări, numite „Fascinația lunii”, „Relația dintre om și urs”, „Istoria bradului de Crăciun”. Cartea este și ingenios făcută, textul fiind tipărit pe orizontală, și având multe exemple și citate de tot hazul, care te prind la lectură. Chiar de pe prima copertă interioară suntem introduși în materie, printr-un delicios elogiu adus somnului, la orizontală, firește. „Dacă ar fi să dăm crezare altor studii, mai noi, somnul îndelungat favorizează slăbitul. Iar cei care dorm puțin se îngrașă, chiar dacă au un consum redus de calorii. Indiferent dacă există opinii diferite în ceea ce privește cauzele, ideea de a scăpa în acest fel de kilogramele în plus este cât se poate de atrăgătoare”. Nu zic ba, dar pe mine nu mă avantajează deloc chestiunea, pentru că sunt insomniacă. Sigur nu stau bine cu hormonul somnului, melatonina, care face figuri în cazul meu. În ciuda faptului că mi-e simpatic numele lui atât de melodios.

Carevasăzică, „Arta orizontalei” începe foarte direct, cu un motto din Grucho Max, de un seducător echivoc: „Ce nu se poate face în pat nici nu merită făcut în viață”. Urmează apoi scurte prezentări ale celor mai diverse situații legate de tolănit, de veghe, moțăială, somn, totul circumscriindu-se gramaticii orizontalei. Sau vrajei acesteia. Aflăm despre obiceiurile unor ilustre personalități din istorie, despre felul în care erau construite dormitoarele, făcute mobilele, saltelele, fotoliile în diferite epoci, cum era poziționat patul și cum venea lumina în cameră, și despre câteva lucruri legate de noul curent numit slow living, preocupat de „reducerea vitezei”, de reflecție, și care pune accent pe o cât mai plăcută desfășurare a oricărui proces, fiindcă, după cum susțin adepții curentului respectiv. „Calea este țelul”.

Să stai tolănit este o atitudine nonconformistă, în care se poate lesne desluși revolta împotriva statului neclintit pe scaun, statului în picioare, care țin de niște tipare impuse la modul autoritar, și care nici nu fac deloc bine fiziologiei umane. Pe când abandonul la orizontală (tolănitul poate fi în diferite poziții, nu neaparat doar în cea întinsă) aduce relaxare și concentrează esența confortului. Și apropo de somn, de calitatea acestuia (la ora actuală se fac studii foarte serioase în cadrul noii științe numite somnologie) aflăm și că există o nouă modă, power-nap, care recomandă o scurtă siestă de după-amiază (un obicei foarte oriental, din țările calde, preluat acum și în Europa Centrală și de Nord), urmarea acesteia fiind creșterea performanțelor în a doua jumătate a zilei de lucru. Și pentru că vorbeam despre lucru, să menționez și capitolul care zăbovește asupra muncii în pat, amintiți fiind aici câțiva mari scriitori, Marcel Proust, Mark Twain, W.Wordsworth, dar și alții, a căror netă preferință era scrisul în pat.

Scrisă cu vervă și cu multă ironie, deși serioasă în conținut, bine documentată, „Arta orizontalei” laudă cu sens tolănitul, descoperindu-i latura creativă.