Poporul a avut, dintotdeauna, nevoie de pâine şi circ. Dacă a avut hrană suficientă şi distracţie, a fost uşor de condus. Amintindu-şi de acest simplu adevăr, guvernul nostru a luat o hotărâre „eroică” şi anume să finanţeze, în viitorul apropiat, producţia de telenovele şi seriale autohtone, că de circul cel de toate zilele suntem, oricum, sătui. Telenovele și seriale, așadar, ca să aibă românul cu ce să-şi mai umple timpul, să uite de lucrurile supărătoare, de lipsuri, de motivele de enervare, de îngrijorare, şi să se destindă uitându-se la poveşti de amor edulcorate, la sitcomuri care să le descreţească frunţile și să-i facă să râdă cu toată gura. Psihologii au explicat de ce telenovelele se bucură de un succes atât de mare, oamenii simţind că ficţiunea îi ajută să iasă din rutină, din montonia unui trai cenuşiu, și să-şi mai amorţească frustrările, insatisfacţiile care-i rod, prin proiectarea într-o lume imaginară. În care se identifică, adesea, cu unele dintre personajele poveştii ecranizate.

Până la invazia serialelor turceşti, unele dintre ele bine făcute, şi care au creat un adevărat fenomen, la modă au fost cele latino-americane, dar am avut şi câteva de-ale noastre, cum sunt „Lacrimi de iubire”, „Numai iubirea” (parcă-l aud pe Pepe, cu vocea lui tremolată, cântând pătimaş şlagărul cu acelaşi nume), „Inimă de ţigan”, cu audienţe de-a dreptul extraordinare. Cert este că, reuşite sau nu ca spectacol, telenovelele şi serialele au o mare influenţă asupra privitorilor, care împrumută din felul de a fi al personajelor preferate, imitându-le atitudinea, maniera vestimentară, şi chiar replici. Şi la fel de sigur este faptul că ele produc dependenţă. Chestie de care mi-a fost teamă mereu, şi de aceea am cam evitat genul respectiv. Fără să scap de tot, însă. M-am uitat la multe chiar, dar din când în când, din pur interes profesional (între teatru şi film existând o strânsă legătură, influenţe reciproce), dar recunosc şi că unele mi-au plăcut cu adevărat. Din cele turceşti, în mod normal departe de gusturile mele estetice, n-am rezistat totuşi în faţa lui „Suleyman Magnificul” şi, mai încoace, la „Kara sevda” („Dragoste infinită”), amândouă cucerindu-mă, fiindcă erau total neconvenţionale, profesionist realizate, cu regie bună și actori carismatici.

Dar marea mea slăbiciune sunt serialele polițiste englezești sută la sută, croite impecabil, cu interpreți de clasă, cu dialoguri savuroase, impregnate de inimitabilul lor umor sec. Adică, very british în totul. Duc dorul primelor lungi serii din „Crimele din Midsomer”, cu John Nettles în inspectorul Barnaby, și l-am urmărit cu atenție pe originalul detectiv Morse (excelent jucat de John Thaw), un tip ciudat, singuratic, foarte cultivat (fost student la Oxford, fără a-și fi finalizat studiile însă), iubitor de muzică de operă, băutor consecvent de bere și de whiskey, posesor al unui supeb Jaguar roșu de colecție. Și, recent, am descoperit „Endevour”, un prequel al serialului de mai sus, în care evoluează un actor remarcabil, Shaun Evans, în tânărul Morse.

E difuzat pe Epic Drama, un nou canal de televiziune care mi-a oferit și foarte plăcuta surpriză de a o cunoaște pe Phryne Fisher. Ea este personajul principal din serialul „Cazurile lui Miss Fisher” și este o tânără femeie sofisticată, fermecătoare, cu o inteligență ascuțită, foarte liberă, nonconformistă în tot ce face. A stat mult timp în Europa, unde și-a desăvârșit educația, apoi s-a întors la Melbourne, în Australia natală. Este o femeie bogată, care ar putea să trăiască fără griji, dar ea este pasionată de dezlegarea misterelor, a unor încâlcite intrigi și a unor ciudate crime. Așa că domnișoara detectiv apare mereu de nu știi unde, își bagă drăgălașul nas peste tot, are o agilitate de sportivă, se cațără pe ziduri, sare garduri, fiind dotată cu un pumnal prins de jartieră, dar și cu un revolver cu perle. Știe să se și lupte cu brațele, cu pumnii, nefiind găsită niciodată fără apărare, total descoperită.

Este incredibil de ingenioasă, are un ascuțit simț de observație și un infailibil spirit de deducație logică. Îi plac bărbații și „socializează” rapid cu tipii atrăgători, practicând, dezinvolt, amorul liber. Că nu degeaba se numește Phryne, precum celebra curtezană greacă din antichitate și muză a artiștilor, care au imortalizat-o în picturi și sculpturi. Phryne, strălucit interpretată de actrița Essie David, este și președinta Clubului Femeilor cu Gust de Aventură, o pasionată automobilistă, având un curaj nebun în tot ce întreprinde. Și un farmec pe măsură, și mult umor. În plus, este și o mare fashionistă, având niște ținute încântătoare, elegante, întotdeauna foarte chic, costumele ei fiind o veritabilă paradă a splendidei mode, extrem de feminine, de grațioase, de pe la 1920. Nu e de ratat adorabila, irezistibila domnișoară detectiv Fisher, care rezolvă (împreună cu inspectorul Jack Robinson, cu care are o delicioasă relație, cu puțină hărțuire sexuală și ironie cât cuprinde) cu brio cele mai dificile cazuri de crimă, căutați serialul, și vă veți convinge.