A fost o vreme când adidașii erau scoși din dulap doar pentru sala de sport sau alergarea de seară. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical. Astăzi, îi vezi peste tot: în combinații cu jeanși, costume lejere, rochii vaporoase sau chiar piese office reinterpretate. Nu mai sunt doar comozi, ci au devenit unul dintre cele mai versatile articole din garderobă.
Secretul...
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a organizat, marți, 16 mai, evenimentul final al programului cultural-religios „Zilele Episcop Melchisedec Ștefănescu” - ediția a XXIII-a. Pe 16 mai s-au împlinit 200 de ani de la nașterea sa și tot în 2023 vor fi 131 de ani de la trecerea sa în veșnicia...
Pasionații de tradiții și produse naturale obținute de fermieri în propriile gospodării sunt invitați în centrul orașului Dărmănești, la cea de-a șasea ediție a Târgului Gospodăriilor de produse montane ,,La Porţile Nemirei - tradiții și obiceiuri”.
Astfel, în perioada 20 - 21 mai, zeci de producători de pe Valea Trotușului...
Cu noul său record personal la triplusalt, 12.50 m, stabilit la concursul internațional de la Ruse (Bulgaria), sportiva antrenată de Cristi Nemțeanu a reușit cea mai bună performanță mondială a sezonului la nivelul junioarelor 3. La o categorie superioară de vârstă, junioare 2, băcăuanca este a treia în Europa...
Unele știri trec neobservate, dar asta nu înseamnă că ele nu există. De pildă https://thecradle.co/article-view/24080/de-dollarization-kicks-into-high-gear ne informa la finele lunii trecute că în anul 2022 ponderea dolarului în rezervele globale a fost de 47 la sută. Adică, într-un singur an a scăzut cât în 10 din media ultimele două...
Cum adică de ce te afli aici, de ce ai fost săltat de mascați și băgat la închisoare? Dar e foarte simplu: pentru că ești un infractor. Ai încălcat legea, deci locul tău este aici. Nu ai ieșit tu în stradă de atâtea ori să strigi că infractorii trebuie...
Se spune că pisicile au mai multe vieți. De regulă, vreo șapte. Diferite între ele. Posibil. Cert este însă că „Pisicile Roșii” au, în calitatea lor de jucătoare la divizionara secundă de fotbal feminin a Bacăului, Măgura 2012, o singură viață. Mi-ar fi plăcut să scriu: una și bună....
DRDP Iași a filmat astăzi pe Lotul 1, Săucești - Trifești, în extravilanul localității Filipești (jud. Bacău) unde sunt în desfășurare lucrări de stabilizare a stratului de fundare și umpluturi cu material pentru stratul de formă.
Pe acest sector, în lungime de 30,3 km, constructorul are mobilizate momentan aproximativ 100...
Cadrele didactice din învățământul preuniversitar vor intra în grevă de avertisment miercuri, în intervalul orar 11:00 - 13:00, anunță președinții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federației Sindicatelor din Educație "Spiru Haret" și Federației Naționale Sindicale "Alma Mater". Cursurile nu vor avea loc în această perioadă. În cazul în...
Agricultorii care vor să producă ecologic trebuie să-și înscrie culturile la Direcția Agricolă Bacău. Este vorba atât despre cei care dețin plantații ecologice, cât și despre proprietarii de ferme zootehnice. Demersul trebuie făcut până cel târziu pe 16 mai a.c.
Înscrierea culturilor în sistemul ecologic presupune depunerea unui dosar...
Începutul săptămânii a coincis cu startul defilărilor elevilor absolvenți a liceelor din Bacău, primul în acest an fiind Colegiul Economic „Ion Ghica”. Defilarea a avut loc în centrul orașului și s-a încheiat la Teatrul de Vară „Radu Beligan” acolo unde a avut loc Cursul festiv. Promoția 2023 a Colegiului...
,,Eşecul este locul de unde te ridici pentru a merge mai departe”
Zisa de mai sus a lui Gabriel Liiceanu mi-a adus aminte de aventurile vieții lui Frane Selak, profesor de muzică din Croația, cunoscut pentru faptul că a fost implicat în șapte accidente grave din care a scăpat cu...
Grupul industrial Chimcomplex, cu două mari combinate chimice, la Borzești (Onești) și la Râmnicu Vâlcea, s-a remarcat în ultimii ani prin evoluție, prin soluțiile la bulversările economice și financiare naționale și internaționale din domeniul său, dar și prin remarcabila implicare în rezolvarea problemelor salariaților săi. Stăm, periodic, de vorbă...
După ce furia comunistă înarmată cu buldozere şi basculante a pus la pământ străzi şi chiar cartiere întregi, în numele modernizării şi asigurarea fondului locativ pentru miile de cetăţeni atraşi de mirajul industrializării din satele judeţului, ştergând orice urmă şi parfum din Bacăul de altădată, nici administraţiile care s-au...
Au zis că nu-i pe 9, e pe 10, că așa a mutat Parlamentul Ziua Independenței. Dar nici pe 10 nu au zis nimic de Independență. Cred că le e și jenă să vorbească de funie în casa spânzuratului.
În orice caz, atitudinea clasei politice românești față de Ziua Independenței...